Ministrul ungar al Justiției, Judit Varga a precizat că, în perioada mai-noiembrie, Ungaria va prezida Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. În opinia sa, spiritul Consiliului Europei, din momentul fondării acestui organism în urmă cu 70 de ani, este încă valabil, iar statele mbre sunt unite prin „aceleaşi idei şi valori”.
În plus, diversitatea statelor şi suveranitatea naţională sunt la fel de importante, întrucât statele membre au tradiţii juridice, culturale şi istorice diferite, a explicat politicianul ungar. În ceea ce priveşte priorităţile preşedinţiei Ungare a Consiliului UE, Judit Varga a subliniat că acestea sunt orientate spre viitor, în mod pragmatic, iar printre acestea, protecţia minorităţilor naţionale are cel mai accentuat rol. Judit Varga a vorbit şi despre faptul că există un fel de „rivalitate implicită” între UE şi Consiliul Europei, menţionând nevoia de a întări rolul celui din urmă organism.
„Preşedinţia ungară va fi cu siguranţă un partener în acest sens”, a declarat oficialul ungar. În ceea ce priveşte problemele politice de pe agenda preşedinţiei Ungariei, ministrul ungar al justiţiei a precizat că, în data de 4 octombrie, va avea loc o conferinţă a miniştrilor justiţiei ai Consiliului Europei privind digitalizarea justiţiei, precedată de o consultare a experţilor în funcţionarea sistemelor informatice judiciare, de executare şi notariale.
Totodată, Judit Varga a mai menționat că în luna noiembrie va avea loc o conferinţă despre Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa instanţei cu privire la aplicarea legii de către instanţele din Ungaria.
Ministrul ungar a mai adăugat în același timp că în 2021 urmează să aibă loc cea de-a 20-a aniversare a Convenţiei împotriva criminalităţii cibernetice (Convenţia de la Budapesta).
El a făcut referire şi la faptul că, din cauza situaţiei epidemiologice, sunt pregătite mai multe scenarii pentru Conferinţa Octopus (Convenţia privind criminalitatea informatică, desfăşurată o dată la fiecare 12-18 luni), care, în acest an, va fi găzduită de Budapesta. Judit Varga a mai menţionat că „Ungaria este fruntaşă în ce priveşte schimbul de experienţe în lupta împotriva criminalităţii cibernetice”.
Ungaria face pași mari către Consiliul UE
De cealaltă parte, Péter András Sztáray, secretar de stat pentru politici de securitate în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, a vorbit despre faptul că, pe lângă Preşedinţia Ungară a Consiliului UE, în perioada 1 iulie 2021 – 30 iunie 2022 va urma preşedinţia ungară şi în cadrul cooperării de la Visegrád.
Acesta a menţionat că priorităţile sunt în curs de negociere cu ţările partenere din V4. Secretarul de stat consideră că Ungaria va prelua funcţia într-un moment important, precizând că marele avantaj al cooperării V4 este că nu are „forme şi cadre obligatorii”. Cele patru state vor acţiona împreună în domenii în care găsesc un consens, a subliniat Péter András Sztáray, adăugând că ţările membre ale Grupului de la Visegrád au reuşit să articuleze aceste puncte comune „chiar şi în situaţii dificile”.
O opinie vine și din partea preşedintelui Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului Ungariei, Zsolt Németh (Fidesz). Acesta a declarat că cele două preşedinţii vor spori atenţia asupra Ungariei şi, în acelaşi timp, vor creşte oportunităţile şi marja de manevră a ţării.
În același timp, Zsolt Németh a amintit că, în data de 9 mai, Uniunea Europeană va lansa o dezbatere cu privire la viitorul UE, în care poziţia Guvernului ungar este că „Europa nu este doar UE, ci întregul continent”. UE trebuie să acorde atenţie şi viitorului ţărilor terţe, astfel încât cooperarea cu Consiliul Europei este de o importanţă deosebită, a subliniat politicianul ungar.
Totodată, Zsolt Németh consideră important ca în dezbaterea despre viitor să apară şi viziunea creştin-democrată „reorganizată”, nu doar cea de stânga. Acesta a menţionat, de asemenea, că Uniunea Europeană este „reticentă” să adere la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa că în perioada următoare „vom lucra pentru a îndeplini acest angajament al UE”.