Ungaria vrea să renunțe complet la importurile de gaze naturale din Federația Rusă până în 2050. Ministrul maghiar al Tehnologiei și Industriei a declarat că strategia energetică a țării va fi revizuită în primul trimestru al anului viitor. El a mai spus că Ungaria dorește reducerea consumului de gaze cu 26% până în 2030.
Ungaria dorește să renunțe complet la importurile de gaze din Rusia până în 2050. Strategia energetică a țării va fi revizuită în 2023
Ungaria și-a propus ca până în anul 2050 să renunțe complet la importurile de gaz rusesc, anunță ministrul Tehnologiei și Industriei, Laszlo Palkovics. Mișcarea face parte dintr-o campanie de electrificare. Amintim că Ungaria este una dintre cele mai dependente state membre ale Uniunii Europene de energia rusă.
Prin Bulgaria și Serbia, Ungaria primește 4,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an din partea Federației Ruse, în urma unui acord semnat în data de 15 mai 2021.
În luna iulie a acestui an, prim-ministrul Viktor Orban a decis să elimine plafonarea prețurilor la utilități pentru gospodăriile care au un consum mare, iar ministrul Tehnologiei și Industriei spune că acest lucru va determina o scădere a consumului de gaze.
Strategia energetică va fi revizuită în 2023
De asemenea, ministrul Tehnologiei și Industriei, Laszlo Palkovics a mai spus că Guvernul de la Budapesta va revizui strategia energetică a Ungariei în primul trimestru al anului viitor cu scopul de a reduce dependența de gaz și de a stimula producția de electricitate bazându-se pe energia nucleară și solară. În plus, oficialul maghiar mai spune că este posibilă și o trecere la parcurile eoliene.
ministrul Tehnologiei și Industriei, Laszlo Palkovics, a mai spus că gospodăriile care au folosit 4 miliarde de metri cubi de gaze anul trecut, își vor reduce probabil consumul cu cel puțin 800 de milioane de metri cubi după ce subvențiile vor fi reduse. Acesta a mai precizat că vor exista și alte economii care vor fi realizate prin măsuri guvernamentale de limitare a consumului.
Ungaria dorește reducerea consumului de gaze cu 26% până în 2030
Ungaria are de gând ca, până în 2030, să își reducă consumul de gaz la 26%, reprezentând o scădere de aproximativ 2,4 miliarde de metri cubi.
Mai mult decât atât, ministrul Tehnologiei și Industriei, Laszlo Palkovics, a mai spus că revizuirea sistemului energetic ungar, inclusiv limitarea consumului de gaze, creșterea ponderii energiei regenerabile și a capacităților de stocare, va costa aproximativ 24 de miliarde de euro, din care 16 miliarde de euro vor proveni din fonduri ale Uniunii Europene.