Ungaria și Austria au parte de vești proaste. Potrivit informațiilor oferite de europarlamentarul Victor Negrescu, argumentele aduse de guvernul austriac nu sunt în acord cu principiile ce stau la baza UE.
Ungaria și Austria ar putea pierde dreptul de veto
Printr-o rezoluție a partidelor din Parlamentul European, se solicită efectuarea unui control asupra ultimelor decizii ale UE privind validarea bugetului european pe 2024.
Potrivit acestuia, Ungaria a reușit să acceseze mai multe fonduri europene printr-o formă de șantaj politic. Este vizată și Austria, care și-a folosit veto-ul împotriva extinderii spațiului Schengen.
În acest context, sunt prevăzute schimbări majore la nivelul UE pentru a combate astfel de momente.
„PE a mai solicitat și cu alte ocazii schimbarea mecanismelor de vot la nivel european așa fel încât deciziile să nu fie blocate de un veto nejustificat. Actualul context a făcut ca discuțiile să fie extrem de punctuale și privesc în mod special modul în care guvernele din Austria și Ungaria s-au poziționat vizavi de bugetul european, dar și de relațiile dintre UE și Republica Moldova și Ucraina. De acolo pleacă această discuție”, a declarat Victor Negrescu, conform DC News.
Există mai multe perspective
De asemenea, europarlamentarul a subliniat că există mai multe perspective. Una este dată de posibilitatea schimbării tratatelor. Totuși, există și o perspectivă privind posibilitatea corelării voturilor și veto-urilor cu tratatele europene.
„Mai mult decât atât, există mai multe perspective. O perspectivă este dată de posibilitatea schimbării tratatelor, dar există și o perspectivă privind posibilitatea corelării voturilor și veto-urilor cu tratatele europene. De altfel, la finalul anului trecut, eu am fost coordonatorul unui raport al Comisiei de Afaceri Constituționale, raport care a fost aprobat de Plenul PE cu o mare majoritate.
Prin acesta am solicitat ca veto-urile să fie justificate din punct de vedere legal, adică argumentele veto-ului să fie în armonie cu prevederile tratatelor. Dacă veto-ul este bazat pe principii care contravin tratatelor, atunci acesta trebuie invalidat – o procedură care poate presupune inclusiv o apelare la Curtea de Justiție a UE”, a mai spus europarlamentarul.
Inițiativa a pornit din cauza nevoii de a clarifica sistemul de vot
Victor Negrescu a subliniat apoi că inițiativa a pornit din cauza nevoii de a clarifica sistemul de vot. Totodată, autoritățile europene ar vrea să rezolve dificultățile de relaționare „cu oameni politici care sunt vremelnici”.
„Astfel, menționez veto-ul nejustificat al Austriei cu privire la extinderea spațiului Schengen pentru că era clar că decizia nu s-a bazat deloc pe recomandările europene, pe tratatele europene. Nu este ceva neapărat nou. Noul este dat de larga susținere din PE din partea tuturor partidelor politice, aproape.
Inițiativa a pornit din cauza nevoii de a clarifica sistemul de vot și a ne asigura că UE nu rămâne prizoniera unor interese politice de moment. Nu vorbim aici de state. Nu are nimeni nimic cu Ungaria sau Austria. Vorbim de dificultățile de relaționare cu oameni politici care sunt vremelnici. Azi pot fi, mâine nu. Din nefericire, UE poate fi blocată actori politici care au interese personale”, a conchis Victor Negrescu.
Potrivit europarlamentarului, demersul este „extrem de relevant” deoarece poate genera un atac al PE ca instituție la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Totuși, procedura poate dura un an și jumătate până când aceasta este soluționată.