Măsura va fi aplicată de la de la 1 septembrie iar ungurii care se întorc în ţară din străinătate vor trebui să intre în carantină, potrivit agerpres.ro
De asemenea, de la 1 septembrie străinii vor putea intra în ţară doar în cazuri justificate. Excepţie de la regulă vor face convoaiele militare, tranzitul umanitar şi călătoriile de afaceri sau umanitare.
În ceea ce priveşte cetăţenii ungari care se întorc din străinătate, Gergely Gulyas a spus că ei vor putea ieşi din carantină numai după două teste negative la COVID-19.
Şeful de cabinet al lui Orban a mai spus că aceste reguli pentru combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi în vigoare cel puţin o lună.
Ungaria uimește Europa cu un nou proiect incredibil
Autoritățile de la Budapesta au primit fonduri europene pentru realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea construirii unui tunel feroviar chiar pe sub Dunăre. Acesta ar urma să lege două gări importante din capitala Ungariei.
De mai bine de un deceniu se vorbește despre nevoia construirii unui tunel feroviar pe sub Dunăre la Budapesta, pentru ca tot mai mulți oameni să folosească trenul. Ei bine, Comisia Europeană a acordat țării vecine un grant pentru realizarea studiului de fezabilitate referitor la construcția unui tunel între două dintre gările importante ale capitalei ungare, scrie hotnews.ro.
Tunelul ar urma să lege gările Kelenföld și Nyugati între care sunt 6-7 km, iar drumul cu mașina durează 15-20 de minute când nu este aglomerat și peste 40 de minute când este aglomerație extrem de mare.
Între cele două gări se fac 25-30 de minute cu transportul în comun, dar un tunel ar simplifica lucrurile și ar însemna că cei care vin cu trenul din zona localităților apropiate de Budapesta pot ajunge mai rapid în zona centrală. Se estimează că traficul feroviar ar putea crește cu 70% după ce tunelul va fi gata și se vor face lucrări de extindere și la gara Nyugati.
Cele mai importante gări din Budapesta sunt Keleti, Nyugati, Kelenfold și Deli, iar capitala ungară are multe trenuri directe de lungă distanță spre orașe precum București, Berlin, Hamburg, Praga, Belgrad, Varșovia și Zagreb.