S-a convenit ca Fabrica Națională de Vaccinuri din Ungaria, care se află în prezent în construcție, să fie adecvată și pentru producerea vaccinului chinezesc împotriva coronavirusului, ceea ce va reprezenta un avantaj strategic major pentru țară, a anunțat, luni, Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului exterior, în China.
Înțelegere între Ungaria și China
Politicianul ungar a anunțat că, în ultimii șapte ani, a avut întrevederi bilaterale, pentru a 12-a oară, cu omologul său chinez, Wang Ji, aceasta evidențiind importanța pe care părțile o acordă dezvoltării continue a cooperării celor două state.
“Ungaria și Republica Populară Chineză sunt parteneri strategici începând din anul 2017, iar dacă cineva a avut îndoieli până acum, atunci a putut vedea, în ultimele luni, cât de mult a beneficiat Ungaria în urma acestei cooperări strategice (… ). Succesul poate fi acum măsurat în vieți salvate“, a declarat șeful diplomației ungare.
Szijjártó a adăugat de asemenea că “vaccinurile nu reprezintă o problemă ideologică sau geopolitică, ci un instrument pentru salvarea vieților omenești. Dacă de acest subiect nu ar fi depins viețile omenești, am putea acum să râdem, pur și simplu, de cei care au declarat tot felul de inepții și prostii legate de vaccinul chinezesc”.
Szijjártó a subliniat că, dacă Guvernul ungar nu ar fi cumpărat vaccinul de la compania Sinopharm, “acum, ar fi vaccinate cu un milion de persoane mai puține, nu am fi în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește vaccinarea și nu am fi putut face pași importanți spre normalitate”.
Cooperarea va continua
Cooperarea în domeniul vaccinurilor va continua, a mai adăugat politicianul, tehnologia completă de producție a companiei Sinopharm va fi preluată în Ungaria, ceea ce este un avantaj important, deoarece va exista o cerere constantă de vaccinuri în întreaga lume. Ministrul a subliniat că, pe lângă sănătate, succesul răspunsului economic este, de asemenea, important, iar cele două țări se află în fața unor succese economice semnificative.
Péter Szijjártó a menționat, între altele, că două mari bănci chinezești vor apărea în curând în Ungaria, mai multe companii din Ungaria au obținut un succes semnificativ în țara asiatică și, în prezent, se află în derulare negocieri privind câteva investiții mari în Ungaria, cum ar fi, de exemplu, fabricarea automobilelor electrice. În ceea ce privește relația dintre UE și China, Szijjártó a declarat că Guvernul ungar sprijină inițiativele de îmbunătățire a relațiilor, iar în loc de “sancțiuni și ostilitate” ar fi necesară o cooperare bazată pe interese reciproce și respect reciproc.
Péter Szijjártó și-a exprimat opinia, potrivit căreia obstrucționarea unui acord global de investiții este împotriva interesului european. Chiar și continentul “ar trebui să-și dea seama că există o nouă realitate în lume” și, dacă relațiile nu vor fi îmbunătățite, UE va pierde foarte mult.
China și-a dat acordul
China a permis Ungariei să înființeze un nou consulat general în orașul Kanton, din provincia Kuangtung, a mai adăugat, la final, ministrul ungar al afacerilor externe. Wang Ji a lăudat relațiile dintre China și Ungaria, numindu-le a fi “exemplare” și și-a exprimat speranța că, în viitor, acestea vor putea fi aprofundate în continuare, în multe domenii. Şeful diplomației chineze a subliniat, de asemenea, că, “în perioada în care provocările globale sunt în creștere, China și UE sunt parteneri strategici, iar scopul nostru este să nu uităm acest lucru, ci să menținem cooperarea noastră”.