World Athletics Ultimate Championship, găzduit de Ungaria
Federația Internațională de Atletism (World Athletics) a anunțat lansarea unei noi competiții globale, Campionatul Mondial al Campionilor (World Athletics Ultimate Championship), care va debuta în 2026.
În timp ce Ungaria se pregătește să găzduiască acest prestigios eveniment, România se confruntă cu dificultăți în finalizarea propriilor lucrări de infrastructură sportive. Este am putea spune chiar un contrast puternic între viziunile celor două țări în ceea ce privește suportul și dezvoltarea infrastructurii pentru atletism.
În perioada 11-13 septembrie 2026, Budapesta va găzdui prima ediție a Campionatului Mondial al Campionilor. Competiția va reuni campioni mondiali, olimpici și câștigători ai Ligii de Diamant, promițând să fie un spectacol de excepție pentru fanii atletismului. Cu premii totale de zece milioane de dolari, această competiție va oferi câștigătorilor 150.000 de dolari și recompense financiare tuturor participanților.
Sebastian Coe, președintele World Athletics, a subliniat că această competiție va introduce un format nou și rapid, cu semifinale și finale directe, pentru a crea o presiune imediată asupra sportivilor. Acesta a mai adăugat că evenimentul va pune un accent puternic pe audiența globală și pe inovațiile care vor îmbunătăți experiența vizuală, atât acasă, cât și pe stadion.
„Cu cei mai buni dintre cei mai buni, cu trecerea directă la semifinale şi finale, vom crea o presiune imediată pentru sportivii care aspiră la titlul de campion „ultimate” printr-o performanță imediată”, a spus președintele World Athletics, Sebastian Coe.
România n-a reușit să termine Stadionul de atletism Iolanda Balaș Sotter de aproape 20 de ani
În contrast cu progresul înregistrat de Ungaria în acest domeniu, România se confruntă cu dificultăți majore în finalizarea Stadionului de Atletism Iolanda Balaș Sotter. Proiectul, inițiat în 2003 și început în 2005, a fost abandonat în anul 2010 din lipsă de fonduri. În cei cinci ani de lucrări, s-au investit însă cinci milioane de euro, totuși stadionul a rămas neterminat, iar tribunele și spațiile interioare rămân doar pe hârtie.
Federația Română de Atletism a apelat la Compania Națională de Investiții pentru finalizarea lucrărilor, dar din cauza problemelor birocratice nu s-a realizat niciun progres.
În prezent, România are doar patru orașe cu piste de atletism omologate pentru competiții internaționale: București, Pitești, Arad și Cluj-Napoca. Totuși, niciuna dintre aceste locații nu este adecvată pentru organizarea unui campionat mondial.
De menționat că, Stadionul Național nu are pistă de atletism, fiind proiectat doar pentru fotbal, iar în aceeași situație sunt și stadioanele Steaua și Rapid.