În Ungaria continuă să crească numărul persoanelor vaccinate, ca urmare a campaniei de vaccinare şi datorită renunţării la obligaţia de programare.
Rata de vaccinare în Ungaria a ajuns la 70%
Rata de vaccinare a populaţiei căreia i se poate administra vaccinul, adică persoanele cu vârsta de peste 12 ani, este de 69,7%.
Persoanele încă nevaccinate sunt aşteptate la centrele de vaccinare, a anunţat, joi, portalul guvernamental koronavirus.gov.hu. Harta postată pe portalul Guvernului arată rata de vaccinare pe judeţe. Datele reflectă situaţia de la data de 1 decembrie.
A fost reluată rugămintea ca persoanele care încă nu s-au vaccinat, să o facă. Vaccinarea este accesibilă în toate judeţele Ungariei, la centrele de vaccinare din spitale sau la medicii de familie, transmite agenţia de presă MTI.
Vaccinarea în ţara vecină se face fără înregistrare sau programare prealabilă
În timpul campaniei de vaccinare, care se prelungeşte până la data de 5 decembrie, cei interesaţi se pot deplasa la centrele de vaccinare din spitale şi la cabinetele medicilor de familie, fără înregistrare sau programare prealabilă.
În acest caz, înregistrarea se va face la faţa locului, iar administrarea vaccinului se va face pe principiul primul venit, primul servit.
Cei care s-au înregistrat anterior online vor fi sfătuiţi în continuare să îşi facă o programare, indiferent dacă doresc să primească prima doză, rapelul sau booster-ul.
Viktor Orban: Dacă Ungaria va limita răspândirea COVID-19 cu ajutorul vaccinării, nu va mai fi nevoie de lockdown
În urmă cu o săptămână, premierul Viktor Orban le transmitea cetăţenilor că trebuie crescut numărul persoanelor care se vaccinează cu doze booster împotriva COVID-19 pentru a limita infecţiile, potrivit Reuters.
Guvernul va pune vaccinuri la dispoziţia părinţilor, dacă aceştia doresc să-şi vaccineze copiii cu vârsta între 5 şi 11 ani, scop în care au fost comandate 2 milioane de doze, primul transport sosind în luna decembrie, mai spunea atunci Orban.
Vaccinarea cu booster este obligatorie pentru lucrătorii din sănătate din ţara vecină, iar de pe 20 noiembrie, masca este din nou obligatorie în majoritatea spaţiilor publice închise, măsuri considerate insuficient de stricte de medici, care reclamă că spitalele se aglomerează.
Viktor Orban le-a mai transmis oamenilor că nu poate „exclude nimic” atunci când vine vorba despre restricţii, dar, dacă răspândirea virusului poate fi limitată cu ajutorul vaccinurilor, atunci nu va mai fi nevoie de măsuri de lockdown.