Parlamentul ungar a aprobat marţi prelungirea până la sfârşitul lunii septembrie a stării de urgenţă sanitare pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. Această măsură a fost criticată de opoziţie ca fiind inoportună şi abuzivă în contextul îmbunătăţirii situaţiei epidemiologice. În replică, partidul premierului Viktor Orban a justificat decizia prin riscul noilor variante ale coronavirusului, relatează agenţia EFE.
Opoziţia consideră că astfel guvernul abuzează de guvernarea prin decrete, permisă de starea de urgenţă sanitară. În schimb, partidul de guvernământ Fidesz consideră că această măsură este în continuare necesară, chiar dacă valul de infectări s-a estompat.
În ultimele 24 de ore Ungaria a înregistrat 382 de noi cazuri de COVID-19 şi 64 de decese asociate acestui temus virus. Datele sunt mult inferioare celor peste 5.000 de cazuri şi circa 300 de decese zilnice câte se înregistrau în urmă cu o lună.
Aproape jumătate din populație, vaccinată împotriva COVID
Ungaria a vaccinat până în prezent cel puţin cu prima doză de vaccin anti-COVID-19 aproape jumătate din populaţia sa de circa 9,7 milioane de locuitori.
Ungaria va fi prima ţară din Europa care poate reveni la viaţa normală, pe fondul vaccinării masive a populației. Aceasta aceasta nu înseamnă că epidemia s-a încheiat – a declarat premierul ungar, în urmă cu ceva vreme. Viktor Orbán le-a cerut tuturor să respecte regulile necesare pentru o viaţă sigură. Până în prezent, 4.483.598 de cetăţeni maghiari au primit cel puţin o doză de vaccin.
În luna mai – potrivit unora, în jurul Rusaliilor catolice (23 mai) – numărul persoanelor vaccinate ar putea să ajungă la 5 milioane, în acest caz pot fi ridicate restricţiile privind nunţile, evenimentele mai mari şi circulaţia persoanelor pe timp de noapte, a spus premierul.
Pe primul loc în Europa
Pe baza numărului persoanelor înregistrate, s-ar putea ca numărul vaccinaţilor să atingă cifra de 6 milioane, aceasta depinde doar de oameni, de decizia şi responsabilitatea lor individuală cu privire la acceptarea vaccinului – a subliniat prim-ministrul.
Premierul a evaluat indicatorii de vaccinare, conform cărora Ungaria este în prezent pe locul 10 în lume şi pe primul loc în Europa, spunând: este un rezultat frumos, dar, fiind vorba de o competiţie specială, ea nu trebuie privită ca şi cum nu ar fi vitală pentru cetăţenii maghiari.
Potrivit lui Viktor Orbán, ţările din Europa de Vest au o întârziere de o lună sau două faţă de Ungaria în privinţa vaccinării şi nu există niciun alt stat din UE în care populaţia ar fi servită cu vaccinuri “ca într-un mall”.