Acţiunile celor mai mari companii europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de luni în scădere cu 1,2%, pe fondul temerilor legate de criza datoriilor din zona euro, amplificate după ce guvenul ungar a anunţat că se confruntă cu probleme similare cu cele ale Greciei, transmite Reuters.
Indicele FTSEurofirst 300, al acţiunilor principalelor companii cotate la bursele din Europa, a coborât cu 1,2%, până la ora 7:05 GMT.
„Volatilitatea de săptămâna trecută continuă. Situaţia Ungariei afectează optimismul investitorilor, iar aceste veşti vin după cele dezamăgitoare privind piaţa muncii din SUA”, a afirmat Urquhart Stewart, analist la Seven Investment Management.
Titlurile băncilor Santander, Lloyds şi Barclays au scăzut cu 1,5-2,6%. În sectorul producătorilor de materii prime, acţiunile Rio Tinto au pierdut 3,5% din valoare, însă cele ale BP au crescut cu 1,5%, urmând evoluţiei pozitive din sesiunile anterioare.
SURSA: Mediafax