Guvernul Ungariei consideră că sunt revoltătoare şi respinge ferm acuzaţiile, potrivit cărora ar folosi naraţiunea rusească în legătură cu sancţiunile UE împotriva Rusiei, a precizat luni, la Bruxelles, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó.
Sancţiunile impuse Rusiei nu au fost pe măsura aşteptărilor
Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, şeful dilomaţiei ungare a declarat în pauza reuniunii Consiliului pentru Afaceri Externe că a avut loc „o dezbatere ideologică supraîncălzită de sentimente despre evenimentele din Ucraina și impactul acestora, unde bunul simț și rațiunea nu prea au avut loc”. Ministrul de externe a numit drept „o competiţie inutilă şi artificială” comparaţia dacă Uniunea Europeană acordă suficient ajutor Ucrainei faţă de Statele Unite.
În acest sens, Péter Szijjártó a arătat că nu există o economie în lume care suferă atât de mult din cauza sancţiunilor ca UE, unde inflaţia a crescut vertiginos. „Și, desigur, știm exact cine beneficiază de pe urma aceasta”, a mai spus Szijjártó. Potrivit ministrului ungar de externe, sancţiunile impuse nu au fost pe măsura aşteptărilor, nu au ajutat la încheierea mai devreme a războiului, ba mai mult, luni au existat voci care „au contestat existența acestui argument”.
Ungaria susține nogierile între Rusia și Ucraina
În cadrul dezbaterii privind un posibil al nouălea pachet de sancțiuni, „unii au mers atât de departe încât au susţinut că cei care spun că sancțiunile nu funcționează, folosesc narațiunea rusă”. „Ceea ce este revoltător şi trebuie respins cât se poate de hotărât”, a subliniat oficialul ungar, care a adăugat: „Poate că alții nu înțeleg, dar pe noi nu ne interesează ce cred rușii despre ceea ce spunem noi. Nu ne interesează ce cred la Bruxelles despre ceea ce spunem și gândim.
Pe noi ne interesează un singur lucru, şi anume ca noi să putem privi toate problemele existente prin propriile noastre interese naționale”. „Este necesar să stăm cu două picioare pe pământ (…) Trebuie să vedem că sancțiunile provoacă pagube extraordinare funcționării economiei europene”, a mai spus Péter Szijártó, care a precizat că nu au nicio legitimitate argumentele privind motivul pentru care nu ar trebui să existe negocieri directe sau indirecte între participanții la război.
„Este nevoie de pace, este nevoie de negocieri de pace, iar pentru asta participanţii la război trebuie să discute între ei cât mai curând posibil”, a arătat Péter Szijjártó. În ceea ce privește programul de ajutor financiar planificat pentru Ucraina, ministrul de externe a reiterat că Ungaria este pregătită să sprijine în continuare Kievul, dar nu va contribui la împrumuturile europene comune exclusiv pe bază bilaterală. „Viitorul comun nu este în direcția datoriei comune”, a spus Szijjártó, care a menţionat: „Am început să sprijinim Ucraina mult mai devreme decât cei care acum se prezintă cu mândrie în Europa ca cei mai buni prieteni ai Ucrainei.”