România a devenit o atracție pentru maghiari. Ungurii de lângă granița de Vest vin tot timpul în România la cumpărături. Vecinii spun că în România sunt produse mai bune și mai ieftine.
Lovitura pe care România o dă Ungariei. Ce se întâmplă la granița de Vest
Maghiarii care locuiesc vecinătatea graniței Vest vin în România pentru a face cumpărături. Caută de la alimente până la carburanți.
„Până și produsele ungurești sunt mai ieftine la Arad sau Carei”, spun vecinii noștri de la Vest.
Mai mult de atât, Ungurii și-au format un grup pe Facebook unde sunt oferite mai multe sfaturi pentru cei care doresc să cumpere mâncare sau motorină din România.
„În magazinele din România puteți cumpăra produse fabricate în Ungaria la un preț mult mai mic, la jumătate sau chiar la o treime din prețul din Ungaria”, scriu jurnaliștii din ţara vecină, potrivit unei analize făcute la Budapesta.
Motivul pentru care vecinii aleg să vină la cumpărături în România nu este simplu, în ciuda faptului că inflația din țara noastră este similară cu cea din Ungaria. Cu toate acestea, unii maghiari consideră că merită să facă un drum pentru a-și face cumpărăturile săptămânale sau lunare aici.
Produsele zaharoase sunt mai ieftine în Ungaria
Deși produsele zaharoase s-au scumpit considerabil din cauza inflației, acestea sunt încă mai ieftine decât în Ungaria, iar selecția este mai largă. Mulți maghiari susțin că și calitatea produselor din România este superioară celei din țara lor.
Clienții de peste graniță caută în mod special produse maghiare în magazinele românești, deoarece acestea pot fi achiziționate la prețuri mai mici, în unele cazuri chiar la jumătate din prețul produsului în Ungaria, scrie Arad Online.
Datorită interesului tot mai mare al clienților maghiari în ceea ce privește cumpărăturile în România, a fost creat un grup pe Facebook pentru a colecta informații despre magazine și prețuri.
Persoana care a creat grupul afirmă că acesta are în prezent 9.000 de membri și înregistrează o creștere rapidă, cu 2.000-3.000 de membri noi săptămânal. Scopul său este să ajute și alte persoane care doresc să economisească bani.
În România, un kilogram de cârnați produși în Ungaria costă 24,49 lei (4,92 euro), în timp ce în Ungaria prețul ar fi de 4.389 de forinți (11,39 euro).
Aici, TVA-ul perceput pentru alimentele de bază este doar 9%, în timp ce în Ungaria este de 27%. Majoritatea clienților maghiari își fac cumpărăturile la începutul lunii, atunci când își primesc salariul.
De asemenea, benzina este mai ieftină în România, astfel că cei care fac plinul pot economisi ceva mai mulți bani. În plus, oamenii cred că produsele vândute în România sunt de o calitate superioară.
Maghiarii cumpără din România detergenți, paste, ulei, carne, cidru, beri aromate, gustări pentru copii, fructe și legume, orez și produse de patiserie congelate. Unii cumpără chiar și haine pentru copii.