În alocuţiunea sa susţinută cu ocazia unei ceremonii de premiere, Varga a spus că guvernul lucrează încontinuu să găsească noi pieţe pentru companiile ungare ce suferă de pe urma interdicţiei ruseşti privind importurile europene sau să găsească intermediari prin care bunurile ungare să poată ajunge în Rusia sau Ucraina.
Varga a afirmat că plătirea unor compensaţii directe din partea UE pentru companiile afectate ar putea reprezenta o soluţie temporară, dar a adăugat că întreaga politică de sancţiuni împotriva Rusiei ar trebui reconsiderată.
Joi, secretarul de stat pentru afaceri externe Peter Szijjarto a propus o reuniune a comitetului de cooperare economică Ungaria-Rusia pentru a discuta despre situaţia actuală, pe fondul interdicţiilor ruseşti.
Rusia a răspuns în urmă cu două săptămâni sancţiunilor instituite de statele occidentale pentru implicarea sa în conflictul din Ucraina printr-un embargou asupra majorităţii produselor agroalimentare importate din ţările care au adoptat aceste sancţiuni. Interdicţia vizează carnea de vită, de porc şi de pui, peştele, brânza, laptele, legumele şi fructele provenite din SUA, Uniunea Europeană, Australia, Canada şi Norvegia.
AGERPRES