Ungaria va exercita președinția Consiliului UE în a doua jumătate a anului viitor. Ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, a susținut că Parlamentul European încercă să îi blocheze acest demers. Judit Varga a spus că instituția europeană nu are competenţe în această chestiune.
„Parlamentul European vrea încă o dată să-i ia ceva Ungariei. Săptămâna viitoare va vota din nou o rezoluţie împotriva Ungariei, prin care vor să blocheze preşedinţia ungară a Consiliului UE”, a comentat Judit Varga.
Motivul pentru care este blocată Ungaria
Oficialul ungar a susținut că Guvernul de la Budapesta nu va permite ca Ungariei să-i fie luată această preşedinţie semestrială. Reacția ministrului vine ce în presa internaţională a apărut informația conform cărora mai multe grupuri politice din legislativul european cer ca într-o rezoluţie pe care o vor prezenta să fie inclus şi un paragraf care să pună la îndoială capacitatea Ungariei de a exercita această preşedinţie, invocând încălcarea statului de drept de către guvernul premierului Viktor Orban.
Însă Consiliul UE (statele membre), nu Parlamentul European, este cel care decide asupra preşedinţiei rotative, iar aceasta cu un vot în unanimitate, aşadar Parlamentul European „nu are nimic de-a face cu asta”, a amintit ministrul ungar al justiţiei.
Viktor Orban are o relaţie tensionată cu Comisia Europeană
Aflat de 13 ani în fruntea unui guvern de orientare conservatoare, Viktor Orban are o relaţie tensionată cu Comisia Europeană, care-l acuză de încălcarea statului de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, respingerea migranţilor ilegali, controlul asupra presei, justiţiei şi achiziţiilor publice sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) asupra dreptului naţional.
Pentru toate acestea, Comisia Europeană a blocat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, prin care această ţară are dreptul la granturi în valoare de 5,8 miliarde de euro din planul european de redresare post-pandemie.
Bruxelles a activat noul mecanism de condiţionalitate
Mai mult, Bruxellesul a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre despre care consideră că încalcă statul de drept, blocând astfel 22 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ce revin Ungariei.
Trebuie spus că președinția Consiliului se asigură prin rotație la fiecare șase luni între statele membre ale UE. În cursul acestei perioade de șase luni, președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu, contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului. În prima jumătate a anului 2023, Suedia deține președinția Consiliului UE.