Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că țara sa nu va implementa deciziile Uniunii Europene în materie de migrație, urmând să folosească mijloace juridice și politice pentru a împiedica implementarea acestora. Orban susține că aceste decizii ar înlocui un model eficient al Ungariei cu unul european care este nefuncțional.
Ungaria se opune deciziilor UE privind migranții
Ungaria nu va pune în aplicare deciziile în materie de migraţie ale Uniunii Europene, a declarat vineri prim-ministrul Viktor Orban la Viena, subliniind că ţara sa nu va accepta cote obligatorii sau obligaţia de a construi tabere pentru migranţi ori „ghetouri pentru migranţi”, transmite MTI.
„Bruxelles-ul vrea să construiască ghetouri de migranți în Ungaria. Nu ne putem permite să trecem cu vederea acest lucru! Opriți imigrația ilegală, protejați frontierele!”, a scris premierul într-o postare pe conturile de socializare.
Deciziile UE ar însemna înlocuirea unui model ungar eficient cu un model european nou „în mod evident nefuncţional”, a spus Orban cu ocazia unui summit Austria-Ungaria-Serbia.
Ungaria va găsi mijloacele juridice şi politice pentru a preveni ca deciziile Bruxellesului să fie implementate, a afirmat premierul. Orban a mai spus că situaţia este „tristă”, întrucât Ungaria trebuie să se protejeze nu doar de imigranţii ilegali şi traficanţii de persoane, dar şi faţă de Bruxelles.
Ungurii protejează nu doar Ungaria, ci întreaga Europă, inclusiv Austria, împotriva migraţiei ilegale, a afirmat Viktor Orban la summitul tripartit de la Viena.
La graniţele Uniunii Europene au fost opriţi anul trecut 330.000 de migranţi ilegali, dintre care 270.000 au fost reţinuţi la frontiera ungaro-sârbă, a indicat el.
Modelul ungar este eficient şi se bazează pe ideea simplă că nimeni nu poate intra pe teritoriul unei ţări până când nu i se examinează cererea de azil, a explicat Orban, potrivit căruia solicitanţii de azil pot intra în ţară după ce le este aprobată cererea.
Ungurii sunt împotriva plăților suplimentare pentru Ucraina
Pe de altă parte, două treimi dintre ungari sunt Circa împotriva unei propuneri a Comisiei Europene ca statele UE să efectueze plăţi suplimentare pentru a furniza un nou sprijin financiar pentru Ucraina.
Se pare că doar 28% dintre cetățenii maghiari sunt de acord cu propunerea respectivă, circa 13% dintre ei recunoscând că nu ar sprijini acest plan dacă Ungaria nu ar beneficia, drept consecinţă, de fondurile europene.
În total, 77% dintre respondenţi susţin că ar fi incorect să i se ofere UE resurse datorate Ungariei pentru a ajuta Ucraina în schimb.
Sondaj de opinie realizat de Institutul Nezopont mai arată că 88% dintre unguri sunt de acord cu necesitatea unui armistiţiu imediat între Rusia și Ucraina şi doar 3% dintre ei cred că războiul ar trebui să continue.