Ungaria va rămâne în afara procesului de furnizare de arme către Ucraina. Țara condusă de Viktor Orban nu va participa financiar în cadrul Uniunii Europene pentru astfel de livrări, conform declarațiilor ministrului ungar de externe, Peter Szijjarto, făcute luni la Bruxelles și citate de agențiile MTI.
Cu toate acestea, Ungaria nu va împiedica alte țări din UE să trimită arme către Kiev, dacă doresc să o facă.
Ungaria a denunțat propunea de a da bani de arme pentru Ucraina
Oficialul ungar a subliniat că statele membre ale UE continuă să susțină o strategie eșuată. În opinia sa, prelungirea conflictului va duce la mai multe pierderi umane și distrugeri mai mari.
Peter Szijjarto a denunțat o propunere a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) care solicita statelor membre ale UE să contribuie la Fondul European pentru Pace cu 5 miliarde de euro pentru achiziționarea de arme destinate Ucrainei. Ministrul ungar a considerat că această propunere este dezamăgitoare și inacceptabilă. El a salutat, însă, faptul că a fost „atenuată” față de cea inițială.
Budapesta nu va bloca alte state să ofere armament
Acesta a subliniat că Ungaria nu va contribui la acest demers și că propunerea de a da un impuls livrărilor de arme către Ucraina este complet inacceptabilă pentru țara sa. Dar a spus el, țara sa nu dorește să blocheze alte guverne europene să ofere arme Ucrainei. Cu toate acestea, a spus oficialul Ungariei, fiecare stat va răspunde poporului său pentru acțiunile întreprinse.
„Din cele cinci miliarde, suma cu care ar trebui să contribuie Ungaria este de 60,1 de milioane de euro. Să dăm un nou impuls livrărilor de arme (către Ucraina) este complet inacceptabil” pentru Ungaria, prin urmare Budapesta nu va contribui la acest demers, dar nici nu doreşte să blocheze alte guverne europene să ofere arme Ucrainei, însă în final fiecare va răspunde în faţa propriului electorat, a mai spus Peter Szijjarto.
UE, să deschidă canalele de comunicare
Peter Szijjarto a sugerat că UE ar trebui să deschidă canalele de comunicare. Uniunea ar trebui să facă demersuri pentru o încetare a focului și să înceapă negocieri de pace.
De asemenea, acesta a menționat că Ungaria se va opune oricăror sancțiuni care vizează sectorul nuclear. El a atras atenția că Washington-ul nu a impus astfel de sancțiuni Rusiei, principalul furnizor de uraniu îmbogățit al SUA.