Semjen a declarat pentru agenţia naţională de presă a Ungariei MTI că este inacceptabil ca Bruxellesul să facă presiuni asupra unui stat membru suveran. 

"Prietenia polono-ungară şi angajamentul guvernului ungar faţă de tratate ne obligă să luăm atitudine în cadrul tuturor forurilor împotriva măsurii decise de Comisia Europeană", a declarat Semjen, potrivit MTI.

Întrebat dacă aceasta ar putea însemna ca Ungaria să impună veto acţiunii contra Poloniei, el a spus "da", adaugă agenţia de presă ungară. 

Comisia Europeană a anunţat miercuri lansarea procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective. 

Într-o primă fază, precum cea declanşată miercuri de Comisia Europeană, articolul 7 permite ''a se constata existenţa unui risc clar de încălcare gravă'' a statului de drept într-un stat membru, cu votul a cel puţin 22 de ţări din UE. Eventualele sancţiuni, aşa cum este cazul retragerii dreptului de vot, nu pot interveni decât într-o fază ulterioară, care presupune un vot cu unanimitate al statelor membre (cu excepţia ţării vizate).

AGERPRES

Citiți și:

CE a lansat procedura pentru Articolul 7 al Tratatului UE contra Poloniei