Situația economică a Ungariei a generat un adevărat conflict intern între Banca Națională și Guvernul condus de Viktor Orban. În timp ce Banca Ungariei ține dobânzile sus, ca măsura împotriva creșterii inflației, Guvernul vrea ca instituția centrală să reducă ratele de dobândă, pentru că oamenii nu-și mai permit să plătească ratele la credite. O asemenea decizie, însă, ar conduce la creșterea inflației.
Conflict deschis între Banca Ungariei și Guvern. Consecințele, suportate de populație
Conform Reuters, Nemzeti Bank (Banca Națională a Ungariei) a anunțat joi că critica repetată a politicii monetare de către guvernul premierului Viktor Orban ar putea avea consecințe negative. Aceasta ar putea limita posibilitățile de relaxare a politicii monetare. Conflictul din ce în ce mai intens dintre Orban și fostul său aliat, Gyorgy Matolcsy, guvernatorul băncii centrale, este legat de alegerile din 2022. Ambele părți s-au acuzat pentru creșterea inflației la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.
Inflația a adus recesiunea în economia Ungariei anul trecut. Iar redresarea se confruntă cu obstacole datorită slăbiciunii economiei germane și unei reveniri lente a cheltuielilor de consum. Marton Nagy, ministrul economiei și fost adjunct al lui Matolcsy, a criticat în mod repetat Banca Națională a Ungariei pentru menținerea unor costuri de împrumut considerate prea ridicate, care ar sufoca economia. Cu toate acestea, în luna mai a anului trecut, banca centrală a redus dobânda cheie la 9%.
În replică, joi, banca centrală a reacționat la o serie de măsuri guvernamentale, cum ar fi plafonarea prețurilor precum și alte acțiuni, pe care le-a considerat ca afectând independența sa și limitând capacitatea de transmitere către economie a politicilor sale.
Banca Națională a Ungariei a afirmat că remarcile guvernului au pus sub semnul întrebării credibilitatea sa în lupta împotriva inflației. Exprimate puțin înainte de deciziile privind ratele, ele au fost deosebit de dăunătoare. Într-un comunicat, banca a avertizat că această situație ar putea afecta transmiterea deciziilor sale, generând reacții divergente ale actorilor economici față de așteptările inițiale ale băncii centrale. În plus, ca rezultat al creșterii riscurilor, traiectoria optimă a ratei dobânzii s-ar putea deplasa în sus, contrar intențiilor exprimate de guvern.
Guvernatorul Băncii Ungariei e la ultimul an de mandat
Gyorgy Matolcsy, actualul guvernator al Băncii Naționale a Ungariei, se află în ultimul său an de mandat. În condițiile în care inflația, care a depășit 25% anul trecut, rămâne peste ținta băncii. Există riscuri pentru o nouă creștere în a doua jumătate a anului.
Deși banca a redus rata de bază cu 900 de puncte de bază începând cu luna mai a anului trecut, contextul global, în care băncile centrale sunt susceptibile să mențină ratele dobânzilor la niveluri mai ridicate pentru o perioadă mai îndelungată, reduce marginea de manevră pentru noi reduceri agresive.
Miercuri, ministrul de finanțe, Mihaly Varga, a sugerat că guvernul Orban ar putea discuta săptămâna viitoare o legislație. Care să modifice prerogativele Consiliului de Supraveghere al băncii centrale asupra activităților care nu sunt în domeniul său de bază. Cum ar fi stabilirea politicii monetare. Modificările planificate ale legii referitoare la banca centrală, prezentate de guvern ca având scopul de a spori transparența, au stârnit și critici din partea lui Matolcsy. Acesta a avertizat că acestea ar putea afecta independența băncii.