Ungaria sfidează din nou Europa. Potrivit ultimelor informații, autoritățile de la Budapesta au în plan să acorde în continuare vize Schengen cetățenilor ruși, în ciuda măsurilor luate de Uniunea Europeană.
Ungaria sfidează din nou Europa. De această dată, Guvernul de la Budapesta este pregătit să acorde în continuare vize Schengen cetățenilor ruși.
Anunțul a fost făcut de ministrul ungar de externe Peter Szijjarto pentru agenția rusă de presă Tass la New York, preluată de ANSA. Menționăm faptul că anunțul făcut de Ungaria, vine în ciuda faptului că Uniunea Europeană a decis să suspende facilitarea vizelor, având în vedere războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
Ungaria însă nu pare că ține cont de această regulă. Ministrul de externe ungar susține că metodologia este un clară în cazul vizelor. Totodată, el a mai ținut să explice faptul că deși nu există un acord de facilitare a vizelor, acest lucru nu înseamnă că nu se dau vize.
Ungaria va acorda în continuare vize Schengen pentru cetățenii din Rusia
„Există o metodologie clară cu privire la modul de eliberare a vizelor pentru turiștii din țările pentru care nu există un acord de facilitare a vizelor. Dar chiar dacă nu există un acord de facilitare a vizelor, nu înseamnă că nu se dau vize”, a declarat ministrul ungar, pentru sursa citată.
Totodată, el a mai explicat și modul în care sunt date vizele în spațiul Schengen. El susține că oficial nu a fost luată nicio decizie privind neacordarea unor vize pentru cetățenii din Rusia.
„Politica de vize este o politică Schengen, așa că, în calitate de membri Schengen, există proceduri privind modul în care se face acest lucru. Nu a fost luată nicio decizie de a nu mai acorda vize Schengen cetățenilor ruși”, a mai subliniat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.
Amintim faptul că la data de 9 septembrie, Uniunea Europeană a adoptat oficial o suspendarea a acordului din 2017, care facilitează militarea de vize pentru cetățenii din Rusia.
UE a suspendat acordul care facilita emiterea de vize cetățenilor ruși
UE adoptase, în 9 septembrie, în mod oficial, o suspendare a acordului din 2017 care facilitează emiterea de vize cetăţenilor ruşi. La acel moment, vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, declara că politica din domeniul vizelor este o marcă de încredere, iar Rusia a reușit să submineze această încredere odată cu decizia de a invada Ucraina.
„Politica UE în domeniul vizelor este o marcă de încredere – o încredere pe care Rusia a subminat-o complet prin războiul său de agresiune neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei. Atât timp cât continuă agresiunea militară a Rusiei împotriva unei țări candidate la aderarea la UE, cetățenii ruși nu se pot bucura de facilități de călătorie către Europa. Încă o dată, UE își demonstrează unitatea de nezdruncinat în răspunsul său la agresiunea militară a Rusiei”, spunea oficialul european.