Ungaria sprijină propunerea Austriei privind crearea de centre hotspot pentru migranţi în afara UE

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a declarat vineri că sprijină propunerea omologului său austriac, Sebastian Kurz, care a cerut ca Uniunea Europeană să creeze în afara blocului comunitar centre 'hotspot', unde să fie opriţi migranţii care cer azil în UE, şi numai cei cărora li se aprobă această cerere să fie primiţi în statele UE, pentru a-i descuraja astfel şi pe alţii să pornească înspre Europa, transmite agenţia MTI.

Şeful diplomaţiei ungare a subliniat că experienţa din ultima vreme arată clar că repatrierea migranţilor în ţările lor de origine este un demers dificil de pus în practică, chiar atunci când se dovedeşte că ei au intrat ilegal în Europa. 

Szijjarto a amintit că înfiinţarea de centre hotspot în afara UE este un punct important din planul privind crearea unui spaţiu Schengen 2.0, propus în aprilie de premierul Viktor Orban. 

În aşa-numitele centre hotspot – unele create, altele aflate în curs de amenajare în Grecia şi Italia – migranţii sunt înregistraţi şi separaţi în imigranţi economici, care în mod normal ar trebui repatriaţi în ţările lor, şi refugiaţi a căror cerere de azil este aparent justificată. 

Ministrul Szijjarto a susţinut că tot mai mulţi politicieni europeni împărtăşesc abordarea Ungariei privind criza provocată de valul de migranţi extracomunitari. 'Cu un an în urmă, termenul 'protecţia frontierelor' era o expresie murdară, dar acum toată lumea vorbeşte despre aceasta', a indicat şeful diplomaţiei de la Budapesta. Pe măsură ce trece timpul, devine evident că 'propunerile Comisiei Europene sunt rele pentru Europa şi vor conduce la prăbuşirea ei', a apreciat Szijjarto. 

Totuşi, executivul comunitar a respins luni propunerea ministrului Sebastian Kurz. 'Politica Uniunii Europene privind azilul şi refugiaţii este deplin conformă cu prevederile dreptului internaţional şi cu principiul neexpulzării, iar acest lucru nu se va schimba', a precizat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru probleme de migraţie şi afaceri interne, Tove Ernst. 

AGERPRES