Relațiile dintre Ungaria și SUA, din ce în ce mai tensionate

Legăturile dintre Budapesta și Washington s-au deteriorat în urma întârzierii Ungariei în ratificarea aderării Suediei la NATO. Aceasta a fost, în cele din urmă, aprobată de Budapesta luna trecută.

Un alt motiv îl reprezintă relațiile strânse ale premierului naționalist Viktor Orban cu Moscova, în ciuda invaziei ruse în Ucraina.

„Aceste preocupări legitime de securitate – împărtăşite de cei 31 de aliaţi ai Ungariei – nu pot fi ignorate”, a declarat ambasadorul David Pressman într-un discurs susținut cu ocazia celei de-a 25-a aniversare a aderării Ungariei la Alianţa Nord-Atlantică, potrivit Reuters.

Potrivit lui Pressman, Ungaria este un aliat „care se comportă diferit de oricare altul”.

Ambasadorul american a spus că acest discurs „este despre un guvern care califică şi tratează Statele Unite drept un ‘adversar’, în timp ce face alegeri politice care îl izolează din ce în ce mai mult de prieteni şi aliaţi. Acest discurs este despre un prieten de lungă durată şi un aliat care spune şi face lucruri ce subminează încrederea şi prietenia”.

David Pressman
David Pressman (SURSA FOTO: hu.usembassy.gov)

Viktor Orban este unul dintre cei mai mari susținători ai lui Donald Trump

În ultimele săptămâni, tensiunile dintre guvernul lui Orban și administrația președintelui Joe Biden s-au accentuat. Acest lucru s-a întâmplat după ce Viktor Orban a sprijinit deschis candidatura republicanului Donald Trump la președinția SUA.

Premierul maghiar s-a întâlnit cu fostul președinte american în Florida. Orban l-a elogiat pe Trump ca fiind singurul candidat la președinția SUA care ar putea contribui la încetarea războiului din Ucraina, prin încetarea ajutorului militar acordat Kievului.

Budapesta exprimă opoziția sa față de invazia rusă în Ucraina. Viktor Orban a refuzat însă să trimită arme către Kiev. Totodată, a criticat în mod repetat sancțiunile UE împotriva Rusiei. Guvernul său a menținut relații strânse cu Moscova, în parte datorită dependenței continue a Ungariei de Rusia în ceea ce privește energia.

David Pressman a declarat că Ungaria a solicitat în mod deschis SUA și altor aliați să înceteze sprijinul militar pentru Ucraina, în scopul de a forța o încetare imediată a focului și negocieri pentru pace.

„Şi Statele Unite doresc pacea. Vrem ca acest război să se termine. Dar propunerea ungară nu are de face cu realitatea”, a spus acesta.

donald trump, viktor orban
Viktor Orban (dreapta) și Donald Trump (stânga) / SURSA FOTO: Dreamstime