Guvernul ungar le-a cerut experţilor medicali din ţară să analizeze eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19 dezvoltate de Rusia şi de China, pentru posibile achiziţii viitoare, a afirmat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite Reuters.
Ungaria este pregătită să cumpere vaccinurile dacă acestea oferă protecţie eficientă împotriva coronavirusului, a spus Gergely Gulyas într-un briefing de presă.
Ungaria s-a angajat de asemenea să achiziţioneze 6,5 milioane de vaccinuri de la AstraZeneca, la un cost total de 13 miliarde de forinţi (42,24 milioane de dolari), în cadrul unui acord mai larg al Uniunii Europene, a precizat el.
Gulyas a mai spus că guvernul va menţine deschise şcolile după vacanţa de toamnă de săptămâna viitoare.
Joi, autorităţile ungare au raportat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 46 de decese asociate COVID-19, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre pacienţi vârstnici şi cu boli preexistente. În acelaşi interval, numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a fost de 2.032, a transmis MTI.
Ungaria a înregistrat miercuri 1.423 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, în timp ce infectările la nivel național au ajuns la 50.180, arată datele oficiale.
În 24 de ore, alte 48 de persoane au murit în urma contactării bolii, numărul deceselor ajungând la 1.259 în Ungaria, în timp ce 14.905 de persoane s-au însănătoşit.
„Virusul se răspândeşte cu repeziciune în Europa”, se arată pe site-ul guvernului, adăugând că executivul de la Budapesta intenţionează să menţină economia în funcţiune şi să nu lase virusul să paralizeze viaţa de zi cu zi.
Cazurile au crescut cu repeziciune în Ungaria
Cazurile de coronavirus din Ungaria au crescut cu repeziciune de la sfârşitul lunii august. Totalul infectărilor cu COVID-19 a depăşit pragul de 10.000 pe 10 septembrie, 20.000 pe 23 septembrie şi 40.000 pe 14 octombrie.