Partidul lui Viktor Orban va susține ratificarea aderării Suediei şi Finlandei la NATO
Partidul Fidesz a anunțat miercuri, 1 martie 2023, că va susţine ratificarea tratatelor pentru aderarea Suediei şi Finlandei la NATO. Anunțul a fost făcut în contextul în care Parlamentul de la Budapesta a început dezbaterile pe această temă.
„Vom oferi susţinere pentru aderarea Finlandei şi Suediei la NATO”, a comunicat formaţiunea politică.
„Extinderea NATO prin integrarea Finlandei şi Suediei este un pas semnificativ în sensul consolidării securităţii euro-atlantice”, a zis Peter Sztaray, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria, relatează agenția de presă Reuters.
Tot miercuri, Parlamentul de la Helsinki a aprobat un proiect de lege care va permite aderarea Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică, deşi încă este aşteptată ratificarea Ungariei şi Turciei a tratatelor pentru admiterea celor două state nord-europene la NATO.
Ungaria ar putea amâna din nou ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO, se spunea în weekend
Vă amintim că Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului Ungariei, Viktor Orban, a semnalat sâmbătă, 25 februarie 2023, o nouă amânare a ratificării aderării Finlandei şi Suediei la NATO de către Parlamentul de la Budapesta.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al Parlamentului de la Budapesta, votul final asupra ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO este programat pe data de 6 martie 2023, însă Gergely Gulyas a spus că parlamentarii maghiari ar putea avea nevoie de mai mult timp.
„Parlamentul va pune aceasta pe agendă luni şi începe dezbaterea legislaţiei săptămâna viitoare. Conform procedurii parlamentare ungare, adoptarea legislaţiei are nevoie de circa patru săptămâni, deci parlamentul poate avea un vot asupra acesteia cândva în a doua jumătate a lui martie, în săptămâna cu 21 martie”, a declarat, sâmbătă, Gergely Gulyas, potrivit sursei citate anterior.
Declarația sa a fost făcută la o zi distanță după ce premierul Ungariei, Viktor Orban, a criticat Finlanda și Suedia și le-a reproșat că, asemeni Bruxelles-ului, răspândesc „minciuni sfruntate” despre situaţia democraţiei şi a statului de drept din Ungaria, o temă perpetuă de conflict între Guvernul de la Budapesta şi oficialii europeni.
Deşi, declarativ, Viktor Orban s-a arătat în favoarea ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO, acesta a apreciat în ultima sa declaraţie că sunt necesare mai multe discuţii între grupurile parlamentare înainte ca Parlamentul de la Budapesta să lanseze dezbaterea pe acest subiect, programată să înceapă miercuri, 1 martie 2023.
Vă amintim că procesul ratificării aderării Finlandei și Suediei la NATO de către legislativul ungar a fost amânat din iulie 2022.