Ungaria tocmai a șocat pe toată lumea! Decizia drastică luată chiar acum la Budapesta: Ne retragem din…

Sursă: Dreamstime

Guvernul condus de Viktor Orban a anunțat joi, 13 aprilie, că Ungaria se va retrage din Banca Internaţională de Investiţii (IIB). Banca respectivă, o entitate rusească cu sediul la Budapesta, este vizată de noua serie de sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei.

Ministerul ungar al Dezvoltării Economice a transmis într-un comunicat că a rechemat persoanele pe care le-a numit în posturi în cadrul Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB).

De asemenea, autoritățile maghiare au subliniat că țara se retrage din organizație, în contextul în care „şi-a pierdut raţiunea de a exista”.

Ungaria se retrage din Banca Internaţională de Investiţii

„Rechemăm persoanele pe care le-am numit în posturi în cadrul Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB) şi ne retragem din această organizaţie. În urma sancţiunilor, banca şi-a pierdut raţiunea de a exista”, a transmis Ministerul Dezvoltării Economice din Ungaria într-un comunicat preluat de afp.com

Amintim că entitatea, care şi-a mutat sediul de la Moscova la Budapesta în 2019, este acuzată de spionaj de către SUA.

O nouă serie de sancţiuni anunţată de SUA vizează trei executivi ai Băncii Internaţionale de Investiţii

După declanşarea războiului din Ucraina, Bulgaria, Republica Cehă, România şi Slovacia au ieşit din capitalul acestei bănci fondate în 1970 de URSS şi care în prezent este deţinută majoritar de statul rus, cu alte participaţii doar din partea Cubei, Mongoliei şi Vietnamului.

O nouă serie de sancţiuni anunţată miercuri de SUA, în cadrul seriei de sancţiuni legate de invazia Rusiei în Ucraina, vizează de asemenea trei executivi ai Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB), printre aceştia numărându-se şi un bancher ungur.

„Executivii IIB s-au coordonat cu oficialii Federaţiei Ruse asupra afacerilor IIB chiar şi după invazia Rusiei în Ucraina”, a transmis Trezoreria SUA.

Autoritățile din SUA sunt pregătite să acţioneze în faţa celor vor să-şi extindă legăturile cu Rusia

Potrivit ambasadorului american la Budapesta, David Pressman, aceste sancţiuni demonstrează că autoritățile din SUA sunt pregătite să acţioneze în faţa alegerii liderilor ungari care se grăbesc să-şi extindă legăturile cu Rusia, în pofida agresiunii brutale contra Ucrainei”.

Amintim că declaraţia ambasadorului SUA la Budapesta a venit după ce ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat marţi, în timpul unei vizite oficiale la Moscova, un acord al Ungariei cu compania rusă Rosatom pentru revizuirea contractului de extindere a centralei nucleare de la Paks, precum şi o înţelegere cu Gazprom asupra unei suplimentări a volumului de gaz rusesc pentru Ungaria.