Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a afirmat că exploziile de pe tronsoanele gazoductelor Nord Stream ar trebui considerate acte de terorism.
Diplomatul a făcut aceste declarații în cadrul unui interviu pentru RIA NOVISTI, relatează Rador.
Potrivit ministrului de Externe al Ungariei, este primul caz în care „un obiectiv atât de mare al infrastructurii critice europene a fost atacat de cineva”, iar un astfel de atac „în principiu, trebuie considerat un atac terorist”.
Peter Szijjarto a cerut o anchetă amănunțită a ceea ce s-a întâmplat cu gazoductele Nord Stream, precizând că „ONU trebuie, evident, să aibă o poziţie în această problemă” și „să ofere un mecanism pentru acest tip de investigație”.
Exploziile de la Nord Stream 1 și Nord Stream 2 au avut loc în septembrie 2022, informează Rosbalt. Țările care se ocupă de anchetă sunt Germania, Suedia și Danemarca.
Este Rusia vinovată de exploziile de la Nord Stream
Se speculează că Rusia ar fi cea care a sabotat gazoductele, însă anchetatorii germani nu au găsit nicio dovadă în acest sens.
„Acest lucru nu poate fi dovedit în acest moment. Investigațiile sunt în curs de desfășurare”, a declarat procurorul general federal Peter Frank în ediția de duminică a cotidianului Die Welt, în comentarii văzute în avans de dpa.
„Cu ajutorul a două nave de cercetare, au fost prelevate probe de apă și de sol, precum și resturi ale conductelor, iar locul faptei a fost, de asemenea, documentat în mod cuprinzător. În prezent, evaluăm toate acestea din punct de vedere criminalistic”, a precizat procurorul.
Rusia acuză Suedia că ar ascunde ceva
Autoritățile din Suedia și Danemarca au demarat o serie de investigații asupra celor 4 găuri de mari dimensiuni descoperite după exploziile ce au avut loc în jurul gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut.
Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a spus, pe 12 ianuarie, în timpul briefingului său zilnic cu presa că refuzul Suediei de a colabora cu procurorii ruși în planul investigațiilor este de natură să creeze „confuzii”. Iar Moscova are dreptul să cunoască detaliile din anchetele desfășurate cu privire la explozii.
Autoritățile de la Kremlin au propus anterior ca investigațiile să fie realizate de o comisie de anchetă comună însă atât Suedia, cât și Danemarca, nu au fost de acord cu propunerea înaintată de Rusia. Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a declarat că există motive pentru refuzul celor două țări nordice.