Ministrul social-democrat al Culturii, Lucian Romașcanu, a spus că Transilvania este, din punct de vedere istoric a românilor, iar acolo au trăit, într-adevăr și unguri și sași și evrei.
Lucian Romașcanu a contracarat spusele lui Cosma Botond
Aceste afirmații vin ca răspuns la declarațiile deputatului UDMR Cosma Botond, potrivit cărora „liderii politici și religioși ai românilor ardeleni știau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci și unguresc, săsesc și evreiesc”, atunci când s-a făcut Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
„Astăzi, la ședința solemnă a Parlamentului României am trăit bucuria rememorării imensei realizări istorice, regăsirea între granițele aceluiași stat național a tuturor provinciilor unde românii erau, de veacuri, majoritari”, a scris Lucian Romașcanu pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Culturii a subliniat, de asemenea, faptul că România este o țară în care minoritățile sunt tratate foarte bine, având reprezentanță în Parlament și în Guvern și posibilitatea de a învăța în limba maternă.
„Între discursurile parlamentarilor, încărcate de patriotism dar și de date istorice, unul discordant l-a avut, din păcate, un parlamentar al UDMR, deputatul Csoma Botond. Fiind un răspuns „la cald”, mă rezum acum doar la câteva idei: Transilvania este istoric a românilor, unde, într-adevăr, au trăit și trăiesc și unguri și sași și evrei.
Declarația de la Alba Iulia a fost și este o promisiune respectată a statului român. România este citată drept un serios exemplu de bune practici în privința tratamentului minorităților, inclusiv a celei maghiare: reprezentare în parlament, prezență în aproape toate guvernele post-decembriste, învățământ de toate gradele în limba maternă etc. etc”, a adăugat acesta.
Lucian Romașcanu a avertizat asupra eventualelor conflicte
Lucian Romașcanu și-a încheiat postarea spunând că afirmații ca cele ale domnului Botond pot cauza tensiuni foarte mari între români și minorități, care pot escalada oricând, așa cum s-a întâmplat de foarte multe ori în istorie.
„România și românii trebuie să fie respectați și apreciați pentru toate cele menționate. Nimeni nu ar trebui să aibă motive sau interes să joace o carte periculoasă care a dovedit, istoric, un potențial distructiv major. La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, românilor, de toate naționalitățile!”, a conchis ministrul Culturii.
În discursul din timpul ședinţei solemne a Parlamentului consacrată sărbătoririi Zilei Naționale, Csoma Botond a spus că „liderii politici și religioși ai românilor ardeleni știau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci și unguresc, săsesc și evreiesc”.
Mai multe detalii despre discursul lui Csoma Botond poti afla chiar aici.