Ungaria refuză în continuare să își dea acordul pentru ca Ucraina să poată începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Un reprezentant al UE a tras un semnal de alarmă.
Ungaria blochează traseul Ucrainei în UE
Ungaria spune NU Ucrainei. Europa pare să fie de acord. O oficialitate europeană a tras un semnal de alarmă, sub rezerva anonimatului. Potrivit acesteia, Ucraina ar putea fi blocată în traseul ei de aderare la Uniunea Europeană.
La jumătatea lunii decembrie, Ucraina va avea șansa de a fi invitată să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Surse de la nivelul UE spun că acest lucru ar putea fi în pericol.
În plus, drept urmare, Kievul ar putea rămâne și fără ajutorul suplimentar de 50 de miliarde euro. Oficialitatea europeană susține că nu există un acord în această privință, potrivit Reuters.
Aceeași sursă din interiorul UE anunță că instituția europeană ar putea „schimba foaia” în ceea ce privește Ucraina. Se pare că, în curând, am putea vedea o trecere de la „a sta alături de Ucraina atât timp cât e nevoie”, către un posibil refuz de a acorda sprijinul suplimentar pentru Kiev.
Reprezentanții UE par că nu mai pot susține războiul din Ucraina, potrivit sursei. Despre aceasta știm că este implicată în pregătirea summitului din 14-15 decembrie, de la Bruxelles.
„Liderii au realizat că este destul de scump. Cum plătim noi asta?’”, a spus reprezentantul UE.
Revizuirea bugetului UE pentru a ajuta Ucraina a fost criticată
Comisia Europenă a primit mari critici pentru propunerea de a revizui bugetul pe termen lung al UE. Scopul acestei acțiuni este de a continua ajutorul oferit Ucrainei, căreia UE vrea să îi ofere încă 50 de miliarde de euro până în 2027.
„Nu putem permite ca Ucraina să dea faliment, nu este o opţiune pentru noi. Dar nu este uşor”, a explicat oficialul.
El a exprimat îndoieli cu privire la începerea negocierilor oficiale de aderare cu Ucraina. În plus, a subliniat că așteptările pentru o decizie în acest sens la summitul din decembrie sunt „în pericol”.
Reamintim că prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, se opune începerii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Totodată, el critică sprijinul continuu, atât financiar cât și militar, acordat Kievului, argumentând că această strategie a fost un eșec.
Ungaria îşi va folosi, foarte probabil, dreptul de veto
Oficialul a indicat că unul dintre motive este opoziția pe care Ungaria ar putea să o manifeste. Aceasta ar putea afecta posibilitatea de a obține un consens unanim în favoarea începerii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
O astfel de opoziție din partea unui stat membru este un aspect important în procesul de luare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene și poate influența perspectivele de extindere a UE în regiune.
Există propuneri din partea unor lideri din Uniunea Europeană de a reintroduce subiectul la ordinea de zi în luna martie a anului următor.
Această propunere vine în contextul unei evaluări promise de Comisia Europeană, care va evalua progresele și condițiile rămase de îndeplinit de către Ucraina în cadrul procesului de pregătire pentru aderare. Decizia finală privind începerea negocierilor de aderare depinde de respectarea anumitor standarde și reforme în țara candidată.
„Poate că avem aşteptări prea ridicate. Vom continua să sprijinim financiar, militar Ucraina? Avem mijloacele de a face asta? Suntem siguri că SUA ne vor urma în anii care vin? Există consens pentru a continua să furnizăm sprijin Ucrainei, dar apar unele din aceste întrebări’”, a încheiat oficialul UE.