Președinta Ungariei, Katalin Novak, urmează să meargă la Kiev pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit presei ungare. Până în prezent, președinția ungară nu a confirmat sau negat această informație.
Președinta Ungariei, Katalin Novak, se va deplasa la Kiev pentru a se întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, a relatat vineri site-ul index.hu, potrivit Reuters. Sursa a precizat că Novak va călători cu trenul prin Polonia.
Președinta Ungariei, vizită în Ucraina
Biroul prezidențial din Ungaria nu a confirmat, dar nici nu a negat informația.
Novak este politicianul maghiar de cel mai înalt rang care îl vizitează pe Zelenski de la începutul războiului în Ucraina.
Katalin Novak este un aliat apropiat al premierului naționalist Viktor Orban și a fost ales președinte, o funcție în mare parte ceremonială, de către partidul de guvernământ Fidesz, majoritar în parlament. Alegerile au avut loc în luna martie.
În luna octombrie, Novak a semnat o declarație comună a președinților țărilor din Europa Centrală și din Balcani care au condamnat bombardamentele rușilor asupra orașelor ucrainene.
Budapesta va oferi un ajutor financiar Kievului
Miercuri, Ungaria a anunțat că va oferi un ajutor financiar de 187 de milioane de euro Ucrainei, drept contribuție la un pachet de sprijin planificat de Uniunea Europeană în valoare de până la 18 miliarde de euro.
Guvernul premierului Viktor Orban a declarat că este dispus să își plătească partea sa de sprijin pentru Ucraina, dar că ar prefera să o plătească bilateral decât prin intermediul împrumutului comun al UE.
„Guvernul continuă să se angajeze să ia parte la sprijinul financiar pentru Ucraina, care a fost lovită de război”, a precizat guvernul în decret.
„Prin urmare, solicită ministrului de finanțe să se asigure că va furniza cele 187 de milioane de euro care ar reprezenta partea Ungariei în împrumutul de 18 miliarde de euro al UE care va fi acordat Ucrainei.”
Ucraina va trebui să ramburseze împrumutul în 35 de ani
Decretul, semnat de Orban, mai spune că ministrul ungar de externe Peter Szijjarto ar trebui să înceapă discuțiile cu Ucraina pentru a elabora un acord necesar pentru asistența financiară.
Pentru a asigura fondurile pentru împrumuturi, pe care Ucraina va trebui să le ramburseze în 35 de ani, Comisia Europeană ar urma să se împrumute de pe piețele de capital.
Cu toate acestea, propunerile pentru acest pachet vor trebui să fie aprobate de Parlamentul European și de cele 27 de state membre ale UE, iar Ungaria a declarat că nu va lua parte la împrumuturi comune.