Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto are încredere în redresarea economică a Ungariei. Acesta susține că valul trei a fost combătut cu succes, iar ridicarea restricțiilor și campania de vaccinare anti-covid a reușit să redeschidă țara, informează MTI.
„Am reuşit cu succes să combatem al treilea val al pandemiei în Ungaria, ceea ce ne-a permis să ridicăm restricţiile şi să redeschidem ţara, datorită campaniei noastre rapide de vaccinare”, a declarat Szijjarto, la o conferinţă de presă.
Totodată, ministrul a mai anunțat și investiţia Mono-Ipolyfabric Kft, o companie care dezvoltă, produce şi realizează designul pentru decoraţiunile interioare ale maşinilor de lux.
Este vorba despre o investiţie de 6,1 miliarde de forinţi (17,4 milioane de euro), care va crea 100 de noi locuri de muncă la Ipolytolgyes, sprijinul guvernamental ajungând la 1,9 miliarde de forinţi. În prezent, Mono-Ipolyfabric are 700 de angajaţi.
În ceea ce privește noua realiniere globală a capacităţilor economice, Szijjarto a spus că est nevoie de cât mai multe investiții în următoarea perioadă.
Ungaria anunță cât mai multe investiții
„Pentru a câştiga această competiţie, trebuie să atragem cât mai multe investiţii posibile în Ungaria”, a spus ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului.
De menționat este faptul că, noua fabrică din nordul ţării, care include un centru de cercetare-dezvoltare (R&D), va lucra pentru Jaguar, Mercedes, Lamborghini şi Porsche. Totoadă, trebuie precizat și faptul că aproximativ 99% din produsele Ipolytolgyes sunt pentru export, a afirmat ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului.
El a adăugat că acest lucru este esențial pentru ca obiectivul strategic să fie îndeplinit.
„Aceasta ne va ajuta să ne îndeplinim ţinta de a avea un ritm de creştere de 5,5% până la finalul anului – obiectivul nostru strategic în acest moment”, a adăugat ministrul.
Amintim faptul că economia Ungariei s-a contractat în ritm anual cu 2,3% în perioada ianuarie-martie 2021, mai puţin decât se estima, dar a crescut cu 1,9% faţă de ultimul trimestru al anului trecut.