În foame mare de puncte, Dinamo a jucat la Sfântu Gheorghe cu Sepsi. Duelul a fost încrâncenat și pe teren, unde s-a încheiat 2-1 pentru gazde, dar și în tribune. Cum era de așteptat, fanii dinamoviști și-au dat în petec cu câteva mesaje provocatoare, dar nici fanii gazdelor nu s-au lăsat mai prejos.
Mesaje xenofobe între cele două galerii
Momente tensionate în tribunele stadionului din Sfântul Gheorghe, la Sepsi – Dinamo, unde și-au făcut loc mai multe mesaje xenofobe. Partida a fost marcată de manifestări cu violență verbală în tribune, în contextul Zilei Naționale a României, scrie gsp.
Clubul gazdă, singurul din Liga 1 care nu a transmis un mesaj de 1 Decembrie, a fost luat în vizor cu scandări vehemente din partea suporterilor oaspeți.
Ultrașii dinamoviști, înarmați cu steaguri românești, au început să scandeze „România, România!”. În acel moment, cei de la Sepsi a răspuns prin difuzarea imnului SuperLigii pentru a acoperi scandările.
Mai mult, gazdele au pus la difuzoare imnul Ținutului Secuiesc: Atât le-a trebuit suporterilor dinamoviști, care au reacționat imediat fluturând steagurile românești.
Scandările „Ria, Ria, Ungaria!” ale galeriei echipei covăsnene au acompaniat imnul. Fanii Sepsi au continuat să scandeze în maghiară, în timp ce suporterii dinamoviști au avut noi manifestări xenofobe. Bucureștenii au cântat și melodia „Treceți batalioane române Carpații!”
La stație s-a anunțat că meciul poate fi întrerupt
Scandările xenofobe ale fanilor lui Dinamo au continuat. Abia în minutul 62 al confruntării s-a făcut un anunț de la stația stadionului, în care suporterii „câinilor” au fost avertizați că riscă să fie întrerupt meciul.
„Meciul poate fi oprit! Vă rugăm să nu mai scandați”, a fost anunțul făcut de crainicul stadionului, moment în care ultrașii lui Dinamo au început să huiduie.
Ultrașii lui Dinamo au avut un banner special, pe care l-au afișat în a doua repriză a confruntării cu Sepsi. Mesajul este unul naționalist, făcând referire la anul 1918, când a avut loc Marea Unire, moment istoric în care Transilvania a devenit și din punct de vedere juridic parte a României.
„Pentru martirii ce-n 1918 au luptat / Acest pământ trebuie apărat”, a fost bannerul afișat de fanii lui Dinamo, care au aprins și mai multe torțe.
Suporterii „câinilor” au scandat „Afară, afară, cu ungurii din țară”, dar și „România, România”.
Fanii lui Dinamo au scandat chiar și după ce crainicul stadionului a anunțat că felicită România pentru Ziua Națională. „E România, e țara noastră / Și ne p***m pe Ungaria voastră!” – a fost refrenul preferat al dinamoviștilor.
După toate scandările avute, arbitrul și observatorul jocului nu au avut nicio reacție, lăsând jocul să continue. Înainte startului meciului, Jandarmeria a luat măsuri speciale de siguranță asupra fanilor lui Dinamo.