Ungaria a anunţat miercuri că a reuşit să convingă Uniunea Europeană să nu impună un preţ plafonat pentru petrolul transportat prin oleoducte şi ca energia nucleară să nu fie inclusă în sancţiunile europene privind Rusia, relatează agenţia EFE.
Mecanismul de plafonare a preţului nu se aplică în acest caz
„S-a obţinut ca mecanismul de plafonare a preţului petrolului să nu se aplice în cazul petrolului transportat prin oleoducte şi nici pe cale maritimă în situaţie de urgenţă”, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, citat într-un comunicat al ministerului pe care îl conduce.
„Asta înseamnă că sancţiunile aprobate de Bruxelles nu pun în pericol aprovizionarea cu petrol a Ungariei”, a spus el.
Deja, de marţi seara, şeful diplomaţiei ungare anunţase, după o reuniune a Consiliului Reprezentanţilor Permanenţi ai UE, la Bruxelles, „succesul” Guvernului său de a bloca o parte din noile sancţiuni ce se vor aplica Moscovei.
În special problema nucleară este importantă pentru Budapesta, deoarece Guvernul intenţionează să dezvolte unica centrală nucleară, de la Paks, cu un credit rus acordat în 2014.
Premierul maghiar, ultranaţionalistul Viktor Orban, este considerat cel mai bun aliat comunitar al Moscovei şi se opune sancţiunilor contra Rusiei, deşi a acceptat cele şase pachete de măsuri punitive adoptate până acum de cele 27 de state membre, mai scrie EFE.
Plafonarea prețului va fi discutată azi de UE
Se aşteaptă ca UE să abordeze miercuri, la o reuniune la Praga, posibilitatea de a stabili un preţ plafonat pentru petrolul importat din Rusia, după ce ţările din G7 s-au pronunţat în favoarea acestei măsuri.
Ungaria a anunţat, de asemenea, că a stabilit cu compania rusă Gazprom o prelungire a plăţii pentru gazele pe care le cumpără.
Deşi nu se cunosc detaliile acestui acord, presa economică locală, precum Portfolio.hu, estimează că este vorba despre o prorogare de „câteva luni” a plăţii.
Ungaria este una dintre ţările europene care depind cel mai mult de resursele de energie din Rusia, de unde cumpără 85% din gazele pe care le consumă şi 60% din petrol.