În ultimele zile, Ungaria s-a aflat în centrul atenţiei lumii financiare. Acţiunile şi obligaţiunile maghiare au înregistrat o depreciere puternică, iar zvonurile privind posibila prăbuşire a băncii OTP au făcut ca moneda ţării să se afle în cădere liberă. Printr-o majorare semnificativă a dobånzii cu trei procente, la 11,5%, Banca Naţională Maghiară a încercat să preia, cel puţin pe termen scurt, presiunea exercitată asupra monedei naţionale. Avånd în ve
În ultimele zile, Ungaria s-a aflat în centrul atenţiei lumii financiare. Acţiunile şi obligaţiunile maghiare au înregistrat o depreciere puternică, iar zvonurile privind posibila prăbuşire a băncii OTP au făcut ca moneda ţării să se afle în cădere liberă.
Printr-o majorare semnificativă a dobånzii cu trei procente, la 11,5%, Banca Naţională Maghiară a încercat să preia, cel puţin pe termen scurt, presiunea exercitată asupra monedei naţionale. Avånd în vedere această conjunctură, putem oare afirma că Ungaria ar putea fi următoarea Islandă? Potrivit Raiffeisen Capital Management, astfel de speculaţii sunt absurde.
Luånd în calcul contextul economic şi politic, un scenariu asemănător Islandei nu poate fi posibil în cazul Ungariei. Cu toate acestea, Ungaria este departe de o situaţie sigură. Tendinţele de recesiune înregistrate la nivelul economiei mondiale reprezintă factori negativi importanţi pentru sectorul maghiar de export. O stopare a repatrierii împrumuturilor în valută străină, asociată fluxurilor de capital străin, înseamnă dispariţia unei importante surse de finanţare pentru deficitul de cont curent al Ungariei, fapt semnificativ pentru următoarele 12 luni, mai ales dacă ne referim la datoria externă a Ungariei. În contextul eforturilor făcute de stat de a-i convinge pe investitori de soliditatea Ungariei, economia internă slabă pune o presiune în plus.
Totuşi, UE şi FMI au sărit în ajutorul Ungariei cu un pachet financiar de 25 de miliarde de dolari. Se presupune, de asemenea, că băncile şi companiile europene îşi vor sprijini subsidiarele maghiare, dacă acest lucru va fi necesar. În contextul crizei financiare globale încă prezente şi a „deleveragingului“ continuu la nivel mondial, previziunile sunt foarte greu de făcut şi au un grad mare de incertitudine.
Cu toate astea, obligaţiunile guvernamentale maghiare şi forintul sunt atractive la nivelurile actuale. Lichidările şi iesirile de capital ar putea diminua pe termen scurt cursul obligaţiunilor şi al monedei. Însă pentru investitorii pregătiţi să-şi asume aceste niveluri pentru următoarele 12-36 de luni se preconizează un raport bun risc/cåştig.
«O stopare a repatrierii împrumuturilor în valută, înseamnă dispariţia unei importante surse de finanţare pentru deficitul de cont curent al Ungariei.»
Gerhard Aigner, general manager Raiffeisen Capital Management
25 mld. euro este valoarea ajutorului financiar oferit Ungariei de către Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional