Ungaria vrea să fie reluate negocierile de pace dintre Kiev și Moscova
Sâmbătă, 25 februarie 2023, la o zi după ce a trecut un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, Peter Szijjarto, a reamintit că Guvernul de la Budapesta își dorește reluarea negocierilor de pace dintre Moscova și Kiev.
Acesta a precizat că pacea este vitală pentru țara sa întrucât numeroşi etnici maghiari din Ucraina au fost înrolaţi în armata ucraineană și au murit pe câmpul de luptă.
„Membri ai comunităţii etnice maghiare, fiind cetăţeni ucraineni, au fost înrolaţi în armata ucraineană, mulţi dintre ei au fost desfăşuraţi în prima linie a frontului şi mulţi au murit acolo. Aşadar, eu reprezint o naţiune (…) din care membri ai ei au murit deja în acest război. Pacea între Ucraina şi Rusia poate fi obţinută doar dacă cei care sunt parte în conflict pot vorbi unii cu ceilalţi, de aceea canalele de comunicare trebuie menţinute deschise (…) Dacă nu există comunicare, dacă sunt tăiate canalele de discuţie, atunci renunţăm chiar şi la speranţa de pace.
Ca ţară vecină, pentru noi o încetare imediată a focului şi pacea sunt vitale, nu doar pentru că suntem vecini, ci şi din cauza faptului că unguri mor în acest război. Cei care critică poziţia Ungariei în favoarea păcii încă nu au pierdut vieţi în războiul din Ucraina. Atmosfera la New York (unde se află sediul Organizației Națiunilor Unite -ONU) este foarte diferită de cea de la Bruxelles, unde cei care vorbesc despre importanţa păcii sunt imediat etichetaţi drept pro-ruşi”, a declarat, sâmbătă, Peter Szijjarto în cadrul unui interviu acordat pentru CNN.
„Războiul nu are câştigători, ci doar perdanţi şi cu cât va dura mai mult, cu atât mai mulţi vor pierde, cu atât mai multe pagube vor fi şi cu atât mai mulţi oameni vor muri”, a avertizat oficialul maghiar.
Ucraina NU este de acord cu propunerea de pace formulată de Ungaria
Vă amintim că joi, 23 februarie 2023, Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina a criticat dur propunerea Ungariei de a începe negocierile de pace între Washington și Moscova, fără participarea Kievului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al diplomației ucrainene, Oleg Nikolenko, „Ungaria nu este în măsură să decidă când ar trebui să înceapă negocierile de pace”, avertizând că „doar în visele politicienilor maghiari va fi posibilă reluarea negocierilor de pace pentru Ucraina, fără Ucraina”.
„Ministrul maghiar de Externe ar fi putut face un serviciu mult mai mare umanității dacă ar fi încetat să mai joace cu Rusia. Doar în visele politicienilor maghiari va fi posibilă reluarea negocierilor de pace pentru Ucraina, fără Ucraina. Ungaria nu este în măsură să decidă când ar trebui să înceapă negocierile de pace.
Budapesta a avut ocazia să ajute la câștigarea păcii în Ucraina și Europa, dar a devenit de cealaltă parte a istoriei. Dacă lui Peter Ciarto îi pasă cu adevărat să pună capăt războiului cât mai curând posibil, avem sfaturi: înainte de următoarea vizită la Moscova sau Minsk să ne oprim la Bratislava.
În Slovacia, ei înțeleg perfect amenințările actuale din Europa. Suntem siguri că colegii noștri slovaci ar putea da câteva sfaturi înțelepte”, a scris, joi, Oleg Nikolenko pe contul său de Facebook.
Ungaria a propus reluarea negocierilor de pace între SUA și Rusia, fără Ucraina
În acea postare, el a citat ultima declarație a ministrului Afacerilor Externe din Ungaria, Peter Szijjarto, care a spus că „președinții Statelor Unite și Rusiei ar fi putut face o favoare mult mai mare omenirii dacă ar fi vorbit ieri între ei. Dacă nu există încetare imediată a focului [în Ucraina] și discuțiile de pace nu încep imediat, ar putea apărea probleme uriașe.”
La rândul său, premierul Ungariei, Viktor Orban, a acuzat Uniunea Europeană (UE) şi NATO că sunt în favoarea prelungirii războiului din Ucraina. Potrivit spuselor sale, războiul respectiv nu poate avea un câștigător, Rusia nu poate învinge pentru că Occidentul sprijină militar Ucraina, dar s-ar putea ajunge la un război nuclear dacă se va simți încolțită. De aceea, Viktor Orban a cerut reluarea negocierilor de pace.
Acesta a precizat, totodată, că țara sa este de partea păcii și i-a numit pe Joe Biden și pe „birocrații de la Bruxelles” adversari ai Guvernului de la Budapesta. Declarațiile sale au fost făcute în cadrul unei reuniuni a partidului său politic, Fidesz.