Viktor Orban a criticat din nou Uniunea Europeană

Premierul ungar Viktor Orban a susținut că Uniunea Europeană este condusă de o elită liberală progresistă care se concentrează pe „nonsensuri” în loc să abordeze problemele importante ale continentului, cum ar fi viitorul demografic.

Declarația premierului ungar de joi a fost făcută la Summitul Demografic. Forumul susţine familia tradiţională și este găzduit la Budapesta. Printre participanţii la eveniment se numără și şefa guvernului italian, Georgia Meloni, şi preşedinţii sârb şi bulgar, Aleksandar Vucic şi Rumen Radev.

Orban a subliniat nevoia unei schimbări în discursul dominant din UE. El a acuzat politica europeană concentrată pe chestiuni precum „cotele de carbon și cotele LGTBI+” în detrimentul familiei tradiționale și a creșterii copiilor.

„A sosit momentul să înlocuim discursul dominant” în Uniunea Europeană, care este condusă de o elită „progresistă şi liberală” neinteresată de principalele probleme ale cetăţenilor europeni, precum cea a dorinţei de „a avea o familie şi a creşte copii”, a deplâns Orban, citat de agenţia EFE.

În loc să abordeze aceste probleme, politica europeană se concentrează pe „cote de carbon şi cote LGTBI+”, a remarcat el. Forumul s-a desfăşurat sub tema „Familia este cheia securităţii”.

Acuzații lansate și la adresa Parlamentului European

Orban a acuzat de asemenea Parlamentul European că se ocupă de „prostii”. El i-a comparat pe actualii eurodeputaţi cu „sovieticii” care au încercat „să schimbe debitele râurilor”.

„Nu avem nicio şansă de a convinge actualele elite liberale, progresiste – trebuie să le dăm la o parte”, dar „o asemenea schimbare necesită ca forţele conservatoare pro-familie să preia puterea în cât mai multe state europene”, a mai remarcat premierul ungar, potrivit agenţiei MTI. „Avem totul pentru a schimba balanţa puterii în avantajul nostru” la alegerile europarlamentare de anul viitor, crede Orban.

Vorbind despre politica demografică a Ungariei, el a enunţat măsurile de stimulare a natalităţii. Este vorba în special de stimulente financiare şi fiscale acordate familiilor. Deşi Orban a admis că acestea nu sunt suficiente, prin urmare a promis schiţarea a ceea ce a numit un „program 2.0” al politicii de susţinere a familiei.

La rândul ei, şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a apreciat că este nevoie de măsuri la nivelul Uniunii Europene pentru creşterea natalităţii. Ea a avertizat că în lipsa acestora, blocul comunitar riscă să intre în colaps. De asemenea, ea a respins ideea conform căreia scăderea natalităţii poate fi compensată prin imigraţie. Cu toate acestea, a subliniat că „ceva imigraţie legală poate fi benefică economiilor europene”.

„Trebuie să apărăm familia, pe Dumnezeu şi tot ce formează civilizaţia noastră, şi nu trebuie să cădem în ideea că oricine vorbeşte despre acestea este un retrograd”, a punctat Giorgia Meloni.