Ungurii cutremură Europa, după ce prim-ministrul Viktor Orban a organizat un marș în Budapesta. Premierul ungar dorește să își mobilizeze electoratul înainte de alegerile parlamentare care vor avea loc luna aceasta.
Ungaria cutremură Europa. Viktor Orban se teme de implicarea Europei în război
Sâmbătă, prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a condus un marș masiv în Budapesta, încercând să-și energizeze susținătorii înaintea alegerilor europarlamentare.
Orban, în funcție din 2010, își dorește ca partidul său, Fidesz, să obțină beneficii din creșterea sprijinului pentru mișcările de extremă dreaptă în Europa. Partidul nu mai este afiliat niciunui grup din Parlamentul European după retragerea din PPE.
Ungaria se pregătește să preia președinția rotațională a Uniunii Europene în a doua jumătate a anului.
De-a lungul timpului, Orban a fost în dezacord cu ceilalți membri ai UE cu privire la diverse probleme. Premierul ungar a refuzat să trimită arme în Ucraina. De asemenea, a menținut relații economice cu Rusia, chiar și după invazia din 2022.
„Niciodată până acum nu s-au strâns pentru pace atât de mulţi oameni. Suntem cel mai mare corp al păcii, cea mai mare forţă de menţinere a păcii din Europa”, a declarat Orban.
„Europa trebuie împiedicată să se îndrepte rapid spre război, spre propria sa distrugere. Europa se pregăteşte astăzi de război, cu anunţuri zilnice despre inaugurarea unui nou tronson de drum către iad”, a adăugat el.
„Vrem să vărsăm sânge maghiar pentru Ucraina? Nu! Nu vom merge la război, nu vom muri pentru altcineva pe pământ străin”, a declarat Orban în discursul său, potrivit MTI. „Misiunea noastră este să rămânem în afara războiului şi să păstrăm Ungaria ca o insulă a păcii”, a adăugat prim-ministrul ungar.
Viktor Orban se confruntă cu o situație politică tot mai dificilă
Situația politică a lui Viktor Orban devine tot mai dificilă pe fondul activității anti-guvernamentale a fostului său aliat, Peter Magyar. Acesta din urmă atrage în continuare mii de oameni nemulțumiți la proteste.
Peter Magyar, fost membru al guvernului, este perceput de unii observatori ca fiind cea mai serioasă amenințare la adresa lui Orban în ultimii ani. A fost parte din aparatul Fidesz și un fost aliat al lui Orban.
Magyar este avocat și este cunoscut public mai ales în Ungaria ca fiind fostul soț al lui Judit Varga, fost ministru al Justiției.
Varga a părăsit guvernul în urma unui scandal major, care a condus la demisia și a precedentului președinte al Ungariei, Katalin Novak.
Magyar a ocupat diverse poziții în consilii de stat și a avut diferite roluri în administrație, inclusiv în timpul precedentei președinții a Ungariei în Consiliul UE.
Magyar a organizat un miting anti-guvernamental
În data de 15 martie, de Ziua Maghiarilor, Magyar a coordonat un miting anti-guvernamental în centrul Budapestei. Acolo au participat mii de oameni. Ei au acuzat partidul aflat la putere că dă toți banii pe propagandă.
Cu toate că a apărut rapid ca o forță politică anti-Orban, opoziția maghiară nu a reușit, până în prezent, să obțină vreo victorie semnificativă împotriva premierului Ungariei.