"Pur şi simplu am unificat programele de lucru în toate instituţiile administraţiei centrale, nu este absolut nicio altă problemă, cred, de fapt, că dacă într-adevăr ceva contează este ca timpul de lucru legal de la 8 la 16 să fie folosit cât mai bine. Există un program fix de lucru de la 8 la 16", a explicat Ungureanu.
Secretarul general al guvernului, Attila Dezsi, a declarat sâmbătă, la Deva, că programul de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate ale statului din ţară va fi armonizat, astfel că activitatea acestora se va desfăşura între orele 8 şi 16, la solicitarea primului ministru.
"De luni, programul tuturor autorităţilor publice centrale va fi între orele 8-16, în conformitate cu solicitarea primului ministru. Decizia s-a luat pentru că autorităţile centrale aveau programe diferite: unii începeau la ora 9.00, unii la 8.30, alţii la ora 8.00. Este o hotărâre extrem de bună pentru că programul trebuie să fie unitar la nivelul autorităţilor centrale şi la nivelul reprezentării din teritoriu, la prefecturi. Din punct de vedere al activităţii şi al colaborării este esenţial ca fiecare minut să fie bine gestionat", a afirmat secretarul general al guvernului.