Premierul Ungariei a exploatat vulnerabilitățile din sistemele juridice și politice ale blocului comunitar, scrie site-ul Politico. Despre cum a reușit Viktor Orban să treacă cu bocancii peste toate normele, directivele și sistemele europene privind democrația și statul de drept, și cu ceva ajutor de la PPE.
La 16 ani de la cea mai mare expansiune din istoria UE, Ungaria sub prim-ministrul Viktor Orbán, sparge toate regulile UE, cu un guvern care recurge la tactici autoritare pentru a-și consolida puterea, așa cum denunță de ani de zile deputați europeni și oficiali UE.
Politico amintește că anul trecut, Freedom House a redus evaluarea Ungariei la „parțial liberă” din cauza „atacurilor susținute asupra instituțiilor democratice ale țării”. În ultimul deceniu, de asemenea, partidul Fidesz al lui Orbán „și-a folosit supermajoritatea parlamentară pentru a impune controlul asupra opoziției, mass-media, grupurilor religioase, mediului academic, ONG-urilor, instanțelor, solicitanților de azil și sectorului privat”.
Observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare din Europa au constatat că alegerile din 2018„s-au caracterizat printr-o suprapunere omniprezentă între resursele statului și ale partidului de guvernământ, subminând capacitatea concurenților de a concura cu șanse egale”.
Această nouă Ungarie prezintă un puzzle pentru UE, întrucât se pregătește să lanseze, la finele lunii, primul său raport privind statul de drept, de evaluare a celor 27 de țări membre ale blocului. Puțini cred însă că acesta ar putea stopa abuzurile lui Orbán. Mai ales că, spun oficialii europeni, Orbán a valorificat vulnerabilitățile din sistemele juridice și politice ale blocului comunitar pentru a îngropa democrația maghiară, fără a se confrunta o clipă cu consecințe politice sau economice semnificative din partea UE.
Eșecul UE în a gestiona o astfel de abandonare a regulilor democratice de către unul dintre membrii săi are implicații care depășesc relația sa cu Ungaria. Cu alte țări precum Polonia, care se confruntă cu acuzații similare, se pune problema dacă blocul mai poate rămâne unit, ca o comunitate de valori.
Problemele lui Orbán cu Bruxelles-ul au început la scurt timp după ce a fost ales pentru a doua oară prim-ministru în 2010. Ungaria tocmai preluase președinția rotativă a Consiliului UE pentru prima dată, dar momentull a fost umbrit de controversa privind crearea, de către Budapesta, a unei noi autorități mass-media puternice, inclusiv a unui „consiliu media” ai cărui membri au fost toți selectați de Fidesz. Conform noilor reguli, mass-media au trebuit să se înregistreze la această autoritate și li s-a cerut să difuzeze conținut„echilibrat”.
La momentul realegerii lui Orbán, în 2010, mulți politicieni europeni îl vedeau ca pe un reformator anticomunist – iar victoria sa electorală îi încântase pe mulți din conducerea PPE, inclusiv pe șeful formațiunii Joseph Daul. Iar pentru PPE, rămânerea Fidesz în cel mai mare grup politic al blocului a fost și este esențială pentru menținerea râvnitei președinții a Parlamentului European – și a funcțiilor-cheie ale Comisiei. Pentru Orbán, apartenența la PPE a oferit ceva mai mult: o serie de relații strânse care l-au ajutat să scape de acuzațiile de autoritarism chiar și în timp ce își consolida puterea.
În 2015, retorica sa anti migrație – în special după deciziile Consiliului privind cotele obligatorii, a dus la diviziuni interne în PPE și a contribuit la devierea criticilor cu privire la statul de drept. Pe lângă faptul că a beneficiat de sprijinul PPE, Orbán a profitat de faptul că UE pur și simplu nu e creată pentru a face față provocărilor din interior.
Dacă în timpul Comsiei Barroso, premierul ungar a fost acuzat de nenumărate ori și părea că poate fi ținut oarecum în frâu, în timpul timpului mandatului lui Jean-Claude Juncker la șefia CE, lucrurile au funcționat puțin mai bine. În ciuda legăturilor amicale dintre cei doi lideri, Juncker nu și-a ascuns îngrijorările cu privire la Ungaria și chiar l-a salutat pe Orbán ca „dictator!” Sub conducerea lui Juncker, Comisia a inițiat proceduri împotriva Ungariei privind tratamentul acordat organizațiilor civile finanțate din străinătate și solicitanților de azil.
Abia după ce Parlamentul European a acționat în 2018 și a declanșat în mod oficial articolul 7, au fost inițiate proceduri împotriva Ungariei. Puțini se așteptau însă ca Orbán să sufere consecințe pe seama articolului 7. Și asta pentru că fie Comisia, fie Parlamentul pot iniția procedurile, dar e nevoie de un vot unanim în Consiliu înainte ca sancțiunile să poată fi impuse.
Este greu de spus dacă raportul de la finele lunii privind statul de drept va putea să-l pună pe Orban la colț. Iar Budapesta îl va respinge, ca pe un alt atac nejustificat de la Bruxelles. În plus, raportul nu prevede un mecanism pentru a se asigura că încălcările statului de drept vor avea consecințe.„Speranțele sunt mari și am încredere că Comisia va aduce o abordare profesională a chestiunii statului de drept”, a spus fostul ministru al Justiției Trócsányi.
Politico consideră că modul în care acest lucru se va desfășura va fi semnificativ nu doar pentru democrație și statul de drept în Ungaria, ci pentru UE și proiectul european. Având în vedere îngrijorările legate de statul de drept în Polonia, Bulgaria și Malta, ceea ce se întâmplă în Ungaria ar putea determina cursul întregii Uniuni, conchide sursa citată.