Ministrul de Externe, Peter Szijarto, a anunțat că a finalizat negocierile cu Italia, iar Ungaria va avea astfel port la Marea Mediterană.
Ungaria și-a îndeplinit un obiectiv important
Potrivit acestuia, conceptul de dezvoltare prezentat va duce la crearea unui port cu capacitatea de a gestiona 2,5 milioane de tone de mărfuri pe an, atât pe pe cale rutieră, cât și ferată. Prin acest program comun de dezvoltare, cele două țări plănuiesc să facă din Trieste unul dintre cele mai importante porturi din Europa, scrie Ziarul Financiar. În anul 2019, Ungaria și Italia au semnat un acord prin care statul maghiar a primit drept de concesiune asupra unei zone de 300 de metri din portul italian. Pentru concesionarea pe o perioadă de 60 de ani, Ungaria a trebuit să plătească Italiei un total de 31 de milioane de euro.
Nu este un secret faptul că statul maghiar își dorea de foarte mult timp ieșire la mare, pentru a susține activitățile comerciale ale companiilor. Inițial, Ungaria vizase portul sloven Koper. Această acțiune a eșuat însă, deoarece Janez Iansa, aliatul premierului maghiar Viktor Orban, nu a mai fost ales la putere. După aceea, s-a speculat în legătură cu celălat proiect îndrăzneț al guvernului ungar, și anume costisitoarea construcție a căii ferate Budapesta-Belgrad. Acest proiect avea ca scop facilitarea accesului la și dinspre portul Pireu, acum deținut aproape în întregime de China.
Comisia Europeană vrea în continuare să înghețe fondurile alocate Ungariei
Aceasta este o veste foarte bună pentru maghiari, având în vedere că Comisia Europeană dorește în continuare să înghețe fondurile alocate Ungariei, în valoare de 7,5 miliarde de euro, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). Suma de penalizare va fi decisă în zilele următoare. Aceste fonduri sunt în principal utilizate pentru dezvoltarea infrastructurii statelor membre.
Comisarul responsabil pentru buget, Johannes Hahn, a scris președinției cehe că „riscul fundamental pentru bugetul Uniunii rămâne” iar reformele recente ale guvernului ungar nu au schimbat nimic.
Mai multe state membre, Germania, a solicitat reexaminarea eforturilor Ungariei și includerea măsurilor luate după 19 noiembrie, data limită pentru evaluarea anterioară. În spatele acestui demers s-a aflat voința recunoscută de a reduce suma fondurilor care urmează să fie înghețate, astfel încât să se atingă majoritatea calificată necesară.