Ungaria provoacă un adevărat cutremur la nivel european! Viktor Orban refuză total. Comisia Europeană (CE) face acuzații grave la adresa premierului Ungariei. Iată despre ce este vorba.
Comisia Europeană îl acuză pe Viktor Orban de șantaj politic pentru că se opune unui ajutor financiar destinat Ucrainei
Comisia Europeană (CE) l-a acuzat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, de șantaj politic deoarece s-a opus unui ajutor financiar destinat Ucrainei pentru a putea obține fondurile europene blocate din cauza lipsei de reforme anticorupție.
Viktor Orban a anunţat că se opune iniţiativei CE privind furnizarea de asistenţă financiară Ucrainei prin asumarea în comun a creditării de către statele membre UE. Premierul Ungariei a cerut, însă, asumarea asistenţei financiare pentru Ucraina în mod „corect şi proporţional”.
Potrivit portfolio.hu, oficialul ungar a sugerat ca Bruxelles-ul să stabilească suma totală a fondurilor pe care să le ofere Ucrainei, subliniind că Guvernul de la Budapesta va contribui anual cu 147/172 de milioane de euro prin acorduri bilaterale stabilite cu Guvernul de la Kiev.
„Aceste sume ar fi furnizate de Ungaria din bugetul naţional, în cadrul acordurilor bilaterale”, a explicat Viktor Orban.
Comisia Europeană vrea să acorde Ucrainei asistenţă financiară de 18 miliarde de euro în 2023 pentru acoperirea necesităţilor energetice, a serviciilor medicale, plata salariilor şi a pensiilor, însă refuzul Ungariei riscă să blocheze planul în Consiliul UE, unde este necesară unanimitate pentru aprobarea proiectelor de acest fel, relatează The Associated Press.
„Acest blocaj este şantaj politic pur”, a declarat Johannes Hahn, comisarul european pentru buget, în faţa eurodeputaţilor. Johannes Hahn trebuie să evalueze reformele anticorupţie anunţate de Guvernul de la Budapesta pentru a scăpa de o îngheţare a unor fonduri europene în valoare de 7,5 miliarde de euro. Ungaria este vizată încă din luna aprilie de o procedură a UE („mecanism de condiţionalitate”), declanşată din cauza problemelor legate de corupţia şi atribuirea unor contracte publice.
„Comportamentul ridicol al Budapestei nu va avea impact asupra evaluării sale, care ar trebui să aibă loc la sfârşitul lunii”, a precizat Johannes Hahn, potrivit unor surse europene citate de agenția de presă AFP.
Ungaria este acuzată că face presiune asupra UE
Ungaria este acuzată și că face presiune asupra UE, blocând adoptarea impozitului minim de 15% asupra profitului multinaţionalelor. Înainte, Polonia a blocat acelaşi dosar, dar a renunţat la măsură după ce PNRR-ul său a fost aprobat de Comisia Europeană.
Parlamentul European a estimat, joi, că cele 17 măsuri anunţate de Ungaria pentru a scăpa de îngheţarea celor 7,5 miliarde de euro nu sunt suficiente şi nici complet aplicate, cerând continuarea procedurii împotriva Guvernului de la Budapesta. Decizia finală va reveni Consiliului UE, după avizul CE.
Ministrul Justiţiei din Ungaria, Judit Varga, s-a declarat „optimistă” în privinţa posibilităţii de a ajunge la un „compromis”. Aceasta a precizat că va trimite o scrisoare Comisiei Europene până sâmbătă pentru a detalia respectarea refomelor la care Ungaria s-a angajat şi continuarea lor. Judit Varga i-a îndemnat pe partenerii europeni ai Ungariei să dea dovadă de „responsabilitate politică”, avertizând că procedura de condiţionalitate nu ar trebui să fie „ostatica agendelor politice speciale şi să submineze unitatea europeană”.
În prezent, Ungaria negociază cu Bruxelles-ul validarea planului său de relansare economică de 5,8 miliarde de euro, blocat de un an şi jumătate din motive legate de statul de drept. O undă verde a UE se profilează în următoarele săptămâni asupra PNRR-ului Ungariei, care ar urma să prevadă plăţi condiţionate de aplicarea de reforme menite să amelioreze independenţa justiţiei, relatează sursa citată anterior.