Cutremur în Europa! Ungaria a eliberat peste 700 de infractori, condamnați pentru trafic de persoane, printre care se numără și cetățeni români. Iată care a fost motivul Guvernului de la Budapesta.
Ungaria a eliberat 777 de cetăţeni străini, condamnaţi pentru trafic de persoane
Direcţia Ungară pentru Închisori (BvOP) a informat miercuri, 31 mai 2023, că, în ultimele săptămâni, Ungaria a pus în libertate 777 de cetăţeni străini, în majoritate români, sârbi și ucraineni, condamnaţi pentru trafic de persoane. În închisorile din Ungaria există 2.636 de oameni condamnaţi pentru trafic de persoane, 808 dintre ei fiind cetăţeni străini eligibili pentru eliberare.
„Încarcerarea cetăţenilor străini costă închisorile ungare miliarde de forinţi în fiecare an. Dacă cei eliberaţi nu părăsesc teritoriul ungar în 72 de ore şi sunt prinşi de poliţie, vor fi obligaţi să rămână în închisoare pentru tot restul pedepsei”, a informat biroul de presă al instituției respective, potrivit agenției de presă Reuters.
În aprilie 2023, Ungaria a eliberat 700 de pușcăriași, condamnați pentru trafic de migranți
Vă amintim că, luna trecută, Guvernul de la Budapesta a decis eliberarea a 700 de deţinuţi, majoritatea originari din ţările limitrofe, condamnați pentru trafic de migranți. Aceştia au fost nevoiți „să părăsească teritoriul Ungariei în termen de 72 de ore”, conform textului decretului prezidențial.
Potrivit autorităţilor maghiare, închisorile din Ungaria se confruntă cu o creştere a numărului de deţinuţi condamnaţi pentru trafic de persoane – în prezent ei reprezintă 13% din total, adică aproximativ 2.600 de persoane din 73 de state diferite, decretul publicat pe data de 27 aprilie 2023 urmărind să limiteze „costurile pentru contribuabilii maghiari”.
Austria, nemulțumită de decizia Guvernului de la Budapesta
La scurt timp după ce a apărut această informație în presa internațională, Austria l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Viena, declarându-se „extrem de îngrijorată” pentru că „traficanţii sunt infractori aparţinând crimei organizate, iar acţiunile lor pun în pericol viaţa oamenilor”.
„Aşteptăm explicaţii de la Ungaria (…) şi, prin urmare, l-am convocat în această după-amiază pe ambasador pentru o discuţie urgentă. Ca ţară vecină, această decizie a Ungariei are repercusiuni directe asupra securităţii noastre. Traficanţii sunt infractori aparţinând crimei organizate, iar acţiunile lor pun în pericol viaţa oamenilor”, a transmis atunci Ministerul Afacerilor Externe din Austria într-o declaraţie către agenția de presă AFP.
Potrivit sursei citate anterior, Guvernul de la Viena a înăsprit atunci controalele la frontierele naționale pentru a-i proteja pe cetățenii austrieci.