Nici măcar sancțiunile anunțate de UE nu pot face Ungaria să-și schimbe intențile. Astfel, ţara vecină va continua să primească gaz şi petrol din Rusia, în ciuda sancţiunilor, a declarat ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto.

Diplomatul maghiar a făcut acest anunț după ce a vorbit, în prealabil. cu vicepremierul rus Aleksandr Novak

Szijjarto și Novak au discutat despre livrările de gaze şi petrol, precum şi despre cooperarea în domeniul nuclear, informează Reuters.

Într-un comunicat transmis marţi seara târziu, Peter Szijjarto a declarat că vicepremierul rus Aleksandr Novak l-a asigurat că, în ciuda sancţiunilor internaţionale, partea rusă va putea face lucrări de întreţinere la conducta Turkstream. „Astfel, aprovizionarea cu gaz a Ungariei va continua fără întreruperi”, precizează şeful diplomaţiei ungare.

Ungaria primește petrol rusesc prin Turkstream

În urma unui acord pe 15 ani semnat în 2021, înainte de începerea războiului din Ucraina vecină, Ungaria primeşte 4,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an de la Rusia, în principal prin Bulgaria şi Serbia, prin conducta Turkstream.

Gazoductul Turkstream va fi oprit pentru întreţinere între 5 şi 12 iunie, potrivit datelor de pe site-ul operatorului bulgar de transport de gaze Bulgartransgaz.

Pe de altă parte, Szijjarto a reiterat în comunicat că Ungaria va bloca orice sancţiuni ale Uniunii Europene la adresa Rusiei care ar afecta energia nucleară.

Ungurii vor extinderea centralei nucleare de la Paks

Ungaria, care îşi cumpără cea mai mare parte a energiei din Rusia, intenţionează să îşi extindă centrala nucleară de la Paks, iar compania rusă Rosatom va construi două reactoare VVER cu o capacitate de 1,2 gigawaţi fiecare, pe lângă cele patru reactoare ce funcţionează în prezent.

Szijjarto a mai spus că l-a informat pe Novak că Ungaria poartă discuţii pentru a creşte rolul companiei franceze Framatome în extinderea centralei de la Paks, deoarece guvernul german blochează livrarea echipamentelor de control pentru noile reactoare de la Paks.

Compania germană Siemens Energy are un contract pentru livrarea echipamentului de control împreună cu Framatome, precizează Reuters.

Ungaria este dependentă de achiziţiile de petrol din Rusia și a cerut partenerilor săi din UE garanţii pentru aprovizionarea sa pentru a-şi da acordul pentru sancţiunile dictate împotriva Rusiei, acesta incluzând sistarea achiziţiilor de petrol.

Ungaria a anunțat în mai multe rânduri că nu poate susține pachetul de sancțiuni UE împotriva Rusiei în forma sa actuală, care include un embargo asupra importurilor de țiței deoarece această propunere ar avea efectul unei „bombe atomice” asupra economiei Ungariei,