Vineri, pe 21 iulie, Bence Tuzson a spus la Băile Tușnad că „UE se va destrăma dacă Bruxelles-ul va încerca să dicteze în domeniul legislației, pentru că procesul va avea ca rezultat nerespectarea de către statele membre a deciziilor UE”.

UE ar dori să își impună voința prin intermediul unei legislații ascunse

„UE vrea să-și impună voința asupra statelor naționale prin intermediul unei legislaţii ascunse, prin slăbirea conceptelor juridice şi revendicând respectarea unor principii ale statului de drept care nu pot fi definite, vrea să impună legislaţia europeană împotriva celei naţionale prin mijloace judiciare”, a adăugat acesta, potrivit hirado.hu.

În timpul discuției de la Universitatea de Vară, Bence Tuzson a făcut referire la Convenția de la Istanbul privind violența împotriva femeilor, spunând că este un exemplu de legislație ascunsă. Potrivit acestuia, UE a devenit deja parte a convenției, chiar dacă nu există un acord complet între statele membre în privința detaliilor.

Viitorul ministru al Justiției a adăugat că diversitatea UE trebuie păstrată și că niciun stat membru nu ar trebui să fie obligat să aplice aceleași soluții juridice ca celelalte țări, ci, în schimb, ar trebui să fie căutate punctele comune.

„Pentru aceasta avem nevoie de un set de criterii obiective care să convină tuturor. Dacă UE nu va funcţiona în acest fel, ea se va destrăma”, a afirmat acesta.

Ministrul maghiar al Apărării, gest sfidător la adresa presei din România

La dezbaterea de la Tușnad a participat și ministrul maghiar al Apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczk. Înainte de discuția cu tema „Pentru pace e nevoie de forță! După Summitul NATO”, acesta acordat pe rând interviuri pentru presa maghiară, dar a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliștii români.

Rugat să vorbească despre poziția Ungariei cu privire la războiul din Ucraina, Szalay-Bobrovniczk și-a întrebat consiliera dacă “ar trebui?”, iar răspunsul acesteia a fost „nu”. Prin urmare, ministrul a plecat, spunând că are altă treabă, sfidând astfel presa de la București.

Kristóf Szalay-Bobrovniczk se numără printre miniștrii de la Budapesta care a venit împreună cu premierul maghiar Viktor Orban la Universitatea de vară de la Băile Tușnad. Poziția Ungariei raportată la războiul din Ucraina va fi tema centrală a dezbaterilor de sâmbătă, 22 iulie. Acestea vor fi închise de celebrul discurs al prim-ministrului maghiar.