Viktor Orban și-a expus planul pentru Ungaria, în cel mai recent interviu acordat presei din țara sa. Premierul dă dovadă de megalomanie și vorbește despre o premieră pe scena sportivă ungară.
Viktor Orban vrea să organizeze o ediție a Jocurilor Olimpice
Viktor Orban, prins în capcana megalomaniei? Planul grandios pe care îl forjează, cu totul de neimaginat pentru România. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a acordat un interviu detaliat publicației Nemzeti Sport. Aici, el dezvăluie ambițiile sale în ceea ce privește sportul maghiar.
Între altele, controversatul lider politic dezvăluie că își propune să găzduiască, la un moment dat, una dintre edițiile Jocurilor Olimpice, un obiectiv care pare de neconceput pentru România.
Orban aspiră la o adevărată lovitură în sfera imaginii publice, avansând propunerea ca Ungaria să găzduiască, pentru prima dată în istorie, acest important eveniment din lumea sportului.
Premierul Ungariei este convins că maghiarii dispun de resursele necesare pentru a realiza acest obiectiv, mai ales în contextul în care Budapesta se bucură de un nivel maxim de dezvoltare, spune el.
„Budapesta are toate facilitățile pentru a găzdui Jocurile Olimpice. Nici satul olimpic n-ar fi un obstacol, putem construi spații de cazare. Orașul le poate folosi și după terminarea competiției.
Mai e nevoie doar ca locuitorii să își dea acordul și să îmbrățișeze ideea”, a spus Viktor Orban pentru Nemzeti Sport.
Premierul regretă că stadionul are doar 64.000 de locuri
Orban regretă că nu a investit într-un stadion de dimensiuni mai mari. Șeful Guvernului Ungariei recunoaște că a comis o greșeală semnificativă în ceea ce privește strategia de dezvoltare a sportului în țara sa. O eroare pe care trebuie să o corecteze în cazul în care intențiile sale vor deveni realitate:
„Am făcut o greșeală când am construit un stadion de 64.000 de locuri. Trebuia unul de 90.000”, a declarat Viktor Orban, pentru Nemzeti Sport.
El își exprimă regretul în legătură cu „Pușkaș Arena”, stadionul inaugurat în 2019 printr-o investiție în valoare de 533 de milioane de euro.
Puskás Aréna și-a primit numele în onoarea legendarului fost căpitan al echipei naționale, Ferenc Puskás
Deși această arenă ultramodernă a găzduit evenimente remarcabile, precum meciuri de la Euro 2020, finala Europa League din 2023 și un Campionat Mondial de atletism, prim-ministrul Ungariei recunoaște acum că dimensiunile actuale ale stadionului ar putea fi considerate restrânse. El este de părere că ar fi fost mai potrivit să investească într-un proiect mai amplu.
Puskás Aréna se află în districtul 14 (Zugló) din Budapesta, Ungaria. Lucrările de construcție ale stadionului au început în 2017 și au fost finalizate înainte de finalul anului 2019. Stadionul îndeplinește toate cerințele impuse de UEFA și FIFA, fiind distins cu 4 stele de către UEFA.
El a înlocuit vechiul stadion Ferenc Puskás, ale cărui demolări s-au încheiat în octombrie 2016. Ambele arene au fost denumite în onoarea legendarului fost căpitan al echipei naționale, Ferenc Puskás.