Ungurii dau marea lovitură în România. Se întâmplă chiar în centrul țării, într-unul dintre cele mai mari și mportante orașe din țara noastră. Aceștia au cumpărat o clădire istorică. S-a aflat și suma pentru care s-a realizat tranzacția.
Ungurii au luat fața României. Au reușit să pună mâna pe una dintre cele mai importante clădiri din țara noastră. S-a aflat și câți bani a făcut toată afacerea.
Ungurii dau lovitura în România!
Este vorba despre Hotelul Melody din centrul municipiului Cluj-Napoca, una dintre cele mai cunoscute clădiri istorice din oraș. Aceasta își va închide porțile. Proprietarul acestui unității de turism a decis să vândă clădirea simbol înscrisă pe lista monumentelor istorice de categoria B. Noul proprietar este Fundația Sapientia, cea care patronează universitatea cu același nume și care funcționează cu finanțare de la statul ungar.
Reprezentanții Fundației Sapienția au anunțat că în clădirea fostului hotel își va desfășura activitatea Centrul Tradițiilor Transilvane din cadrul Universității Sapienția, urmând ca începând chiar din această toamnă aici să fie organizate cursurile de dansuri populare.
Imobilul este monument istoric și, potrivit legii, putea fi cumpărat fie de Primăria municipiului Cluj-Napoca, fie de Consiliul Județean Cluj sau de Ministerul Culturii. Cum Ministerul Culturii și nici autoritățile locale-Consiliul Județean sau Primăria Cluj-Napoca, nu au dorit să cumpere imobilul, tranzacția a fost realizată în final între proprietarul Hotelului Melody și Fundația Sapienția. Prețul propus de proprietarii hotelului în oferta făcută statului român în vederea exercitării dreptului de preemțiune a fost 5.697.000 euro, conform ziarulfaclia.ro.
Clădirea Hotelului Melody a fost ridicată la jumătatea secolului al XIX-lea. Înainte de apariția clădirii hotelului, pe acel loc existau două clădiri în care funcționaseră Biroul Fiscal al Clujului, care s-a transformat ulterior în berăria ,,Fiskus” și o a doua clădire în care se afla hotelul ,,Pannónia”. În anul 1890, această clădire a Clujului a fost reconstruită după planurile arhitecților Antal Oriold și Benedek Endstrasser.
Mai exact cele două construcții au fost unificate, ceea ce a conferit ansambului monumentalitatea de astăzi. În noua clădire va funcționa hotelul Központi Szállo, adică Hotel Central. Pentru câteva decenii, în perioada interbelică, clădirea Hotelului Central va deveni sediul unei organizații caritabile – „Societății Surorilor Sociale” (Szociális Nóvérek Társasága) – iar la etajul al doilea al edificului va funcționa o capelă. După al Doilea Război Mondial, în clădirea hotelui a funcționat un cămin studențesc și Restaurantul „Pescărușul” (Sirály). La jumătatea secolului XX, clădirea redevine hotel, unde funcționa totodată și primul bar de noapte din Clujul postbelic, loc în care evolua o orchestră de jazz.
O altă clădire cumpărată de Fundația Sapienția în Cluj-Napoca pentru universitatea cu același nume este fostul sediul al Băncii Bankcoop din Piața Matei Corvin, în care ar fi locuit principele Transilvaniei, Ştefan Bocskai.