Statuia lui Petofi Sandor va fi dezvelită în municipiul Sfântu Gheorghe
O statuie dedicată poetului naţional maghiar şi revoluţionarului paşoptist Petofi Sandor va fi dezvelită în municipiul Sfântu Gheorghe, la iniţiativa societăţii civile, a anunţat joi, primarul Antal Arpad.
Edilul a menţionat că autorităţile locale au consacrat anii 2022 şi 2023 lui Petofi Sandor, de la naşterea căruia se împlinesc anul viitor 200 de ani, iar în acest context va fi realizat şi un parc ce va purta numele poetului maghiar.
Cum s-a ajuns la această decizie
Parcul va fi amenajat pe un teren aflat pe strada 1 Decembrie, în apropierea intersecţiei semaforizate.
„În urma unei solicitări venite din partea societăţii civile, voi propune Consiliului Local ca zona cum mergem pe strada 1 Decembrie, înainte să ajungem la semafor, în faţa blocurilor unde este o zonă verde, să spunem aşa, mai puţin amenajată, acolo să realizăm un parc pe care să îl denumim Petofi Sandor şi acolo va fi amplasată şi o statuie a lui Petofi Sandor. Ideea a venit şi de la faptul că vis-a-vis de acest părculeţ este statuia lui Arany Janos (poet şi prozator maghiar -n.red.), iar relaţia dintre Petofi şi Arany a fost una foarte activă şi au schimbat foarte multe scrisori, fiind contemporani. Practic, se şi leagă cele două lucruri şi aşa, în sfârşit, rezolvăm pe termen lung şi soarta acelei părţi din oraş. Cu siguranţă vor fi unii supăraţi că nu am făcut parcare acolo, dar cred că spaţiile verzi din acest punct de vedere sunt mai importante” , a declarat Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.
Statuia ar putea fi dezvelită în 2023
Edilul a mai spus că statuia poetului naţional maghiar Petofi Sandor ar putea fi dezvelită anul viitor.
„Consiliul Judeţean a luat decizia ca anii 2022 şi 2023 să fie ani Petofi Sandor în judeţ şi din această perspectivă astăzi anunţăm acest proiect. Sper că în 2023 vom putea dezveli statuia lui Petofi Sandor”, a mai spus Antal Arpad.