Potrivit ultimelor informații, o organizaţie civică apropiată guvernului maghiar a demarat o amplă campanie mediatică.
În ceea ce privește ideea de bază a acestei campanii, aceasta este specificată foarte clar într-un discurs al premierului Orbán Viktor. Mai exact, se pare că ungurii doresc să „depăşească Trianonul”.
„În istoria milenară a statalităţii noastre creştine au fost vremuri glorioase şi tragedii naţionale: dreptatea a fost întotdeauna de partea noastră, dar forţa de mai puţine ori. Ştim că dreptatea va fi cu noi în continuare, dar avem nevoie de forţă, pentru a putea dovedi acest lucru” – scria directorul societăţii civile Centrul pentru Drepturi Fundamentale, Szánthó Miklós în răspunsul său la întrebarea cotidianului budapestan Népszava ca motiv pentru declanşarea acestei campanii în mass media guvernamentală, având sloganul „împreună vom face mare Bazinul Carpatic”.
Pe unul dintre afişe se pot vedea soldaţi din primul război mondial, care cu baioneta montată pe puşcă pornesc la asalt. Istoricul Egry Gábor, directorul Institutului de Istorie Politică şi-a exprimat mirarea că iniţiatorii campaniei cred că popoarele învecinate pot fi convinse cu astfel de afişe care sugerează o superioritate culturală. Inscripţia care se găseşte pe afişul cu soldaţi este: „Dreptate, forţă, prosperitate, împreună vom face mare Bazinul Carpatic”.
„Între slogan şi imagine există o contradicţie. Chiar şi din manualele de istorie de liceu putem afla că în război am luptat împotriva unor naţiuni care aveau membri într-un număr semnificativ pe teritoriul Ungariei istorice şi acest fapt a întărit dorinţa acestor popoare de a se desprinde de ţara noastră. Nu cred că vom putea convinge cu o astfel de abordare ca aceste popoare să fie de partea noastră ”, spunea Egry.
Povestea istoriei maghiare
De altfel, în cadrul campaniei s-a făcut şi un videoclip. Acesta prezintă o familie care se află în excursie la muntele Pilis, iar povestea este întreruptă cu stream-uri care evocă diferite aspecte ale istoriei maghiare. Naraţiunea filmului spune pe un ton sacadat următoarele fraze:
„Am avut o misiune. Încercuiţi de puteri străine, noi cei care suntem din acelaşi sânge, ca naţiune am apărat Bazinul Carpatic (…) În urmă cu o sută de ani au vrut să ne şteargă de pe pământ, şi degeaba am aşteptat armata eliberatoare, timp în care a trebuit să ne dăm seama că noi suntem aceia pe care i-am aşteptat”.
Potrivit opiniei istoricului, interpretarea acestui text este aceea că Trianonul ar fi fost o tragedie comună a popoarelor din Bazinul Carpatic, al cărei motiv a fost dorinţa Occidentului de a transforma regiunea într-o colonie. Pentru a contracara acest lucru, misiunea ungurimii ar fi ca sub conducerea ei regiunea să îşi recapete gloria de altă dată.
Fantasmele unei organizaţii civile nu ar merita atenţie dacă nu am şti că Centrul pentru Drepturi Fundamentale este foarte apropiat de guvern şi propagă viziunea istorică a acestuia. La data de 6 iunie la Sátoraljaújhely, cu ocazia dezvelirii unei statui care reprezintă pasărea Turul (un animal mitic a legendelor maghiare, care i-ar fi călăuzit pe ungurii din centrul Asiei în Europa) Orbán Viktor a exprimat exact aceste teze. De altfel, discursul în cauză nu întâmplător a atras atenţia editorialistului Der Spiegel care a scris că această cuvântare se poate interpreta drept un atac la adresa ţărilor învecinate Ungariei.
Chiar şi directorul asociaţiei a recunoscut că în campanie au preluat ideea prim-ministrului maghiar: „dreptatea fără forţă valorează puţin”. Népszava a aflat din mai multe surse ale partidului de guvernământ, Fidesz, că tezele campaniei amintite ar fi fost cuvintele cheie ale discursului obişnuit rostit de Orbán la Universitatea de Vară din Tuşnad, care însă nu a mai avut loc în acest an din cauza pandemiei.
În utlima vreme, specialiştii în comunicare ai premierului s-au axat pe studierea posibilității ca ideile principale ale discursului pregătit pentru Tuşnad să fie prezentate publicului în cadrul unui interviu dat televiziunii publice maghiare.
Mai pe scurt, ideea centrală a concepţiei lui Orbán este că timp de secole ungurii au dominat Bazinul Carpatic şi premierul doreşte ca şi în viitor să fie aşa în colaborare cu popoarele învecinate.