Deputatul USR Claudiu Năsui a analizat, într-o postare pe pagina sa de socializare, o decizie privind România, anunţată miercuri, care va avea un impact puternic asupra ţării noastre. El atrage atenţia că vecinii noştri ungari, precum şi Polonia, au o situaţie mult mai bună decât România în acest moment.
Standard & Poor’s (S&P) a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă, din cauza creşterii deficitului. Cauza retrogradării României, potrivit lui Năsui, este PSD, partid care a explodat cheltuielile statului mult peste capacitatea noastră de a le susține. Asta a dus, inevitabil, la deficit, datorie, inflaţie şi creşterea dobânzilor, scrie noul şef al USR Bucureşti.
Claudiu Năsui compară situaţia României şi cu alte ţări din zonă. În timp ce deficitul a explodat în ţara noastră, fiind estimat să ajungă la 4,3%, în Ungaria acesta este la nivelul de 1,8%, cu o perspectivă de rating BBB stabilă, iar în Polonia aceasta este la A- stabilă, datorită echilibrării finanțelor publice.
Deputatul USR oferă şi o soluţie: scăderea urgentă a cheltuielilor, însă recunoaşte că acest lucru are şanse foarte mici să se întâmple în anul electoral 2020.
Postarea integrală a lui Claudiu Năsui
„Perspectiva economică a României a trecut de la „stabil” la „negativ”.
Ce înseamnă asta exact? Înseamnă că piețele financiare consideră că România este din ce în ce mai riscantă.
În martie am fost la un pas de revizuirea perspectivei din stabil la negativ. Din fericire, din cauza presiunii exercitate, guvernul a modificat rapid taxele introduse prin OUG 114 și am evitat lucrul acesta atunci.
PSD a trâmbițat atunci acea menținere drept o confirmare a politicilor lor economice dezastruoase. De fapt ne-a trecut glonțul pe la ureche. Acum nu ne mai trece.
De ce am ajuns în situația asta? Pentru că PSD a explodat cheltuielile statului mult peste capacitatea noastră de a le susține. Rezultatul? Deficit, datorie, inflație, creșterea dobânzilor. Nicio cheltuială nu vine din neant. Nimic nu e gratuit în lume. Cineva întotdeauna plătește. Vă spuneam atunci că deși reducerea cheltuielilor este soluția, din păcate deviza PSD-ului era „după noi potopul”.
Și exact asta vedem acum. S&P arată că explozia cheltuielilor din guvernarea PSD a trimis deficitul cu mult peste 3%, iar asta nu doar pentru 2019, ci și pentru anii următori. Asta va atrage intrarea României în procedura de deficit excesiv, în care a mai fost în perioada 2009-2013 când a lovit criza. Asta, împreună cu riscul de criză și cheltuielile curente mult crescute, supune România la riscul de a-i fi retrogradat rating-ul suveran.”, scrie deputatul USR.
România şi situaţia altor ţări din Europa
„România este singura țară din UE care a înțeles pragul de 3% drept o limită a deficitului spre care trebuie să țintească. Restul țărilor din UE au deficitul fie cu mult sub 3%, fie sunt chiar pe excedent. Acest prag de 3% este prevăzut pentru situațiile de criză când statul ar fi nevoit să crească cheltuielile dincolo de un nivel normal, dar chiar și atunci nu excesiv. Noi am ținut deficitul la 3% chiar în timp de creștere economică.
Adică am făcut fix pe dos. Am stat cu deficitul până acum la limita de 3%, iar acum îl depășim cu mult. De aceea ieșim iar codași în comparațiile cu alte țări comparabile nouă. Ungaria are un deficit de 1,8%, iar Polonia a avansat în rating-ul suveran datorită echilibrării finanțelor publice.
Deficitul nu se poate reduce decât prin creșterea veniturilor sau scăderea cheltuielilor. Având în vedere că am ajuns în situația asta din cauza exploziei cheltuielilor, acolo trebuie să acționăm. Problema e că sunt slabe șansele să aibă loc acest lucru în anul electoral care urmează.”, afirmă Claudiu Năsui.