Ungaria șochează toată România! „Maghiarii sunt un atu pentru România, nu un risc”, avertizează secretarul de stat din Ungaria, János Nagy. Iată ce s-a întâmplat recent în municipiul Dej, județul Cluj.
Ungaria avertizează că maghiarii sunt un atu pentru România, nu un risc
Guvernul Ungariei îşi îndeplineşte obligaţia constituţională atunci când îi sprijină pe maghiarii ardeleni.
„Maghiarii ardeleni nu reprezintă un risc, ci un atu pentru România”, a declarat secretarul de stat din Ungaria, János Nagy, duminica trecută, conform MTI.
Declarația sa a fost făcută la o biserică reformată şi o școală elementară, renovate cu ajutorul Ungariei, din municipiul Dej, județul Cluj.
Potrivit lui, funcţionarea instituțiilor care servesc păstrării identităţii maghiarilor va aduce beneficii şi naţiunii majoritare. În plus, este importantă și limba maternă, fără de care o persoană „este pierdută” atât de Biserica Reformată, cât şi de naţiunea maghiară.
Conform Constituţiei Ungariei, adoptată în 2011, Guvernul de la Budapesta este responsabil pentru soarta maghiarilor care trăiesc în străinătate, promovează păstrarea identităţii lor şi sprijină eforturile lor de a se dezvolta. De aceea, din 2010 încoace, Ungaria a mărit de zece ori subvenţiile transfrontaliere. În 2023, a crescut de cinci ori contribuţia acordată pentru educaţia în limba maghiară.
Primarul din Dej sprijină crearea școlilor pentru maghiari
János Nagy a mulţumit primarului din Dej, Costan Morar, pentru că a sprijinit crearea noii şcoli pentru maghiari. El le-a urat maghiarilor transilvăneni cât mai multe „astfel de personalităţi publice române, care gândesc în termeni de cooperare şi respect reciproc”.
„Noi, maghiarii şi românii, depindem unii de alţii. Aşa cum o maree ridică toate navele aflate pe apa mării, şi dezvoltarea acestei şcoli ridică mai sus corabia comunităţii maghiare din Dej, dar şi cea a majorităţii locale româneşti”, a adăugat el.
La rândul său, Episcopului Eparhiei Reformate a Ardealului, Béla Kató, a zis că în ultimul an au avut loc evoluţii extraordinare în viaţa comunităţii maghiare din Dej. Potrivit lui, renovarea bisericii reformate cu ajutorul UE şi al Guvernului de la Budapeste are sens numai dacă este ajutată și şcoala, căci „fără copii, bisericile devin nişte ruine.”
„Comunitatea îşi poate exprima recunoştinţa pentru grădiniţă, pentru restaurarea bisericii şi pentru noua şcoală elementară prin a-şi păstra credinţă şi limba maternă şi prin umplerea sălilor de clasă cu mulţi copii”, a spus el.