Ungaria vrea să dea o lovitură uriașă în România. Autoritățile de la București iau însă atitudine și trimit un avertisment ungurilor.
Ministerul Afacerilor Externe a susținut că Ungaria nu are acordul României pentru a finanța fundațiile din Transilvania. Cea mai recentă discuție pe această temă a avut loc pe 12 iulie, când ministrul Bogdan Aurescu a stat față în față cu omologul său ungar, Péter Szijjártó.
Ministerul Afacerilor Externe a arătat că, în absența unui astfel de acord, nu există consimțământul părții române pentru derularea de către partea ungară a unor astfel de programe în România.
Bani pentru proiecte turistice
Mesajul transmis de Bogdan Aurescu vine în contextul în care, în ultimii ani, Fundaţia Pro Economica a adus circa 44 de milioane de euro în mai multe proiecte turistice din Transilvania.
Programele de finanțare sunt inaccesibile potențialilor beneficiari care nu cunosc limba maghiară. Mai mult, și fundația condusă de ministrul Mediului, Tanczos Barna, a fost finanțată cu milioane de euro de la Budapesta.
Trebuie spus că pe 27 iunie, potrivit unui anunţ oficial făcut chiar din cadrul Cancelariei premierului Viktor Orban, Ungaria a precizat că are acum o structură educaţională completă de limba maghiară în România. Copiii vor putea învăţa în limba maghiară de la grădiniţă şi până la universitate.
Árpád János Potápi, secretar de stat pentru Politică Națională în cadrul Cancelariei Premierului, s-a lăudat cu realizările Guvernului de la Budapesta în acest sens din ultimii 12 ani.
Ungaria a construit peste 100 de grădinițe noi în Transilvania
„Cu sprijinul Guvernului ungar, în Transilvania a fost creată o structură educaţională maghiară completă, de la creşă până la universitate”, a spus oficialul de la Budapesta.
Secretarul de stat a explicat că Ungaria a construit peste 100 de grădinițe noi în Transilvania, iar un număr de 376 de grădiniţe au fost renovate.
„Datorită Programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, care se află acum în cea de-a patra etapă, în Transilvania a fost creată şi consolidată o structură educaţională completă de limba maghiară. Este bine să vedem aceste realizări.
Dacă ar fi să scriem pe câte o pagină toate realizările pe care le-am făcut în ultimii 12 ani – şi mă refer doar la investiţii, nu la programe, ci la renovări şi investiţii finalizate, concrete -, atunci am putea citi o carte sau o publicaţie de 100.000 de pagini”, a completat Árpád János Potápi.