Ungurii dau marea lovitură. Anunțul a fost făcut în urmă cu doar câteva momente de oficialii de la Bruxelles. Menționăm faptul că vestea vine în condițiile în care Ungaria a fost singura țară care s-a opus constant unui embargou al gazului rusesc.
Liderii ungari au declarat constant că Ungaria va fi grav afectată în cazul unei astfel de măsuri, iar Comisia Europeană a înțeles situația.
În acest sens, potrivit oficialilor europeni, Executivul comunitar a decis să flexibilizeze proiectul de interzicere a importurilor de petrol din Rusia. Astfel, embargoul nu va mai fi general, așa cum se dorea în primă fază, iar toate statele membre ale UE, inclusiv Ungaria, vor putea accepta planul noilor sancţiuni împotriva Moscovei.
Comisia Europeană flexibilizează embargoul asupra petrolului rusesc
Decizia vine după ce ambasadorii statelor membre UE au cerut Comisiei Europene modificarea proiectului sancţiunilor asupra importurilor de petrol din Rusia.
Astfel, dacă în primă fază Executivul comunitar propunere oprirea totală, pe etape, a importurilor de petrol din Rusia, conform noului proiect elaborat la cererea reprezentanţilor statelor membre în Consiliul UE, importurile de petrol vor continua temporar prin oleoducte, în timp ce importurile de petrol la bordul navelor vor fi oprite.
Informațiile au fost făcute publice de mai mulți oficiali de la Bruxelles, care au preferat să rămână anonimi, scrie Politico.eu.
Menționăm faptul în cursul zilei de luni, liderii UE se reunesc într-un summit extraordinar pentru a lua decizia finală. Mai exact, se va stabili dacă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei va include și un embargo asupra importurilor de petrol rusesc, cu excepția livrărilor de țiței prin conducte, informează Reuters.
Ce prevede cel de-al șaselea pachet de sancțiuni pentru Rusia?
Deși acest subiect este discutat de săptămâni întregi, nici până acum liderii UE nu au ajuns la o decizie finală. Detaliile legate de ce ar trebui să includă acest ”embargo petrolier” în cazul Rusiei încă nu au putut fi stabilite concret.
În cel mai recent draft redactat de către liderii UE și consultat de Reuters scrie că Consiliul European susține cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Pe de altă parte, mai sunt și unele probleme.
„Consiliul European este de acord ca al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei să acopere petrolul nerafinat (țiței) și produsele petroliere pe care Rusia le livrează Statelor Membre, cu o excepție temporară în cazul livrărilor de țiței prin conducte”, se arată în ultimul draft redactat de către liderii UE.
În același timp, documentul mai arată că în cadrul discuțiilor de luni, cele 27 de state membre UE ar avea în plan să dezbată ”subiectul exceptării temporare în cazul livrărilor de petrol nerafinat prin conducte cât mai repede posibil”.
Ungaria a blocat cel de-al șaselea pachet de sancțiuni
Întâlnirea programată luni, 30 mai vine după ce în urmă cu aproape o lună de zile, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a propus interzicerea totală a petrolului rusesc din Europa.
La acel moment, planul era ca întreaga Europă să treacă printr-o tranziție organizată și să renunțe la țițeiul rusesc în termen de cel mult șase luni de zile și totodată să renunțe la produsele rafinate până la finele acestui an.
Ungaria însă a fost cea mai reticentă și a ținut pe loc, cel puțin până acum ce de-al șaselea pachet de sancțiuni pregătit de UE Rusiei. „Va fi o interdicție totală a importurilor de petrol rusesc, pe calea apei și prin conducte, brut și rafinat”, declara la acel moment oficialul Ursula von Der Leyen.