Ungaria trimite o undă de şoc în Europa! Viktor Orban a dat lovitura. S-a aflat chiar azi
Cel mai recent sondaj de opinie, realizat de agenția Median, arată că formațiunea guvernamentală ungară Fidesz a crescut în sondaje, având un avans de cinci puncte procentuale în fașa opoziției unite.
Așadar, potrivit datelor publicate miercuri, Fidesz are un scor de 39%, în timp ce opoziția unită are un scor de 34%. Ceea ce este surprinzător este faptul că partidul lui Viktor Orban a reușit să crească destul de mult în sondaje, având în vedere că în sondajul similar realizat de Median în luna octombrie a acestui an, Fidesz avea un scor de 37%.
De asemenea, sondajul mai arată că formațiunea MKKP (Partidul maghiar al câinelui cu două cozi) şi Mi Hazank (Patria noastră) au obținut fiecare un procent de 7%.
De ce opoziția a scăzut în sondaje
Median spune că opoziția a mai pierdut din susținerea oamenilor după impusul primit în urma alegerii, în octombrie, a lui Peter Marki-Zay ca lider al opoziţiei unite. Cu toate acestea, opoziția unită este înaintea partidului lui Viktor Orban în rândul oamenilor cu un nivel superior de educație, cu situație materială mai bună și până în 40 de ani.
Cu toate acestea, sondajul realizat de Median arată că 63% dintre alegătorii unguri se aşteaptă ca Fidesz să rămână la putere după alegerile de anul viitor şi doar 23% anticipează o victorie a opoziţiei.
Pentru prima dată de la preluarea puterii, în 2010, când a avut o majoritate covârşitoare, Viktor Orban se va confrunta la alegerile legislative din 2022, ce vor avea loc probabil în aprilie, cu un front unit al partidelor de opoziţie. Din alianţa opoziţiei fac parte Coaliţia democrată, Partidul Socialist, Pardeszed (Dialog) şi LMP (Politica poate fi altfel) – ecologiste, Momentum (liberali-centrişti) şi formaţiunea Jobbik, fostă de extrema dreaptă, acum de centru dreapta.
Politica economică şi socială promovată de premierul Viktor Orban, a eşuat
În prezent, Ungaria se confruntă cu „inflația care a crescut până la cer, inegalitatea socială care a scăpat de sub control și sărăcia care se adânceşte tot mai mult”, a spus un politician ungar.
Politica economică şi socială promovată de premierul Viktor Orban, a eşuat, a declarat copreşedintele partidului ecologist Politica Poate FI Altfel (LMP), care alături de doi politicieni socialişti a prezentat programul social al opoziţiei, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută luni, în spaţiul online.
„Inflaţia a ajuns până la cer, inegalitatea socială a scăpat de sub control, iar sărăcia se adânceşte tot mai mult. Copreşedintele, care a promis o schimbare socială, a subliniat că dacă vor ajunge în situaţia în care să formeze un guvern, vor creşte alocaţiile pentru copii, vor lansa un program de locuințe sociale în vederea închirierii şi nu vor uita nici de cei care îngrijesc rudele lor cu dizabilităţi.”, a afirmat Máté Kanász-Nagy, care s-a prezentat ca purtător de cuvânt pe probleme sociale al Guvernului din umbră condus de Péter Márki-Zay.